Balint: „L-am luat pe Belo și am dispărut!”

Marcator, alături de Lăcătuș, la loviturile de departajare de la Sevilla, „Pele“ a mărturisit pentru ProSport că, după meci, a plecat din hotel pentru a se plimba prin parc.

Cum este după 22 de ani de la Sevilla?
"Anii au trecut parcă prea repede. Asta mă face un pic trist…"

Încercăm aproape în fiecare an să reconstituim momentele de atunci. Povestiți-ne cu amănunte clipele de după meci…
"Eram șocați, vă dați seama! Am plecat toți la hotel, unde am fost întâmpinați de personalul stabilimentului cu un tort în formă de teren de fotbal. S-a făcut acolo o masă cu toți jucătorii, cu conducerea și cu ziariștii veniți din România. Eu l-am luat însă pe Belo și am fugit din hotel! Am mers să ne plimbăm, să luăm aer și să ne dezmeticim. I-am zis: „Hai, mă, să ieșim pe afară. Să mergem puțin pe jos, că mie nici acum nu-mi vine să cred!“

Să revenim la preambulul poveștii, meciul cu Anderlecht, din Ghencea…
"Aceea era o perioadă în care noi jucam foarte bine. Este adevărat, nu am întâlnit cele mai bune echipe din competiție, dar aveam valoare. Acasă eram de neînvins. De aceea, am abordat returul cu Anderlecht cu mare încredere, chiar dacă și aceasta era o echipă de valoare".

După calificarea în finală vi s-a impus ca obiectiv s-o și câștigați sau era de-ajuns?
"Nu s-a gândit nimeni la finală înainte să ne calificăm. Pentru noi și așa era o performanță uriașă. Totul era lăsat în voia destinului. Nu ni s-a impus nimic".

Cum a fost deplasarea spre Sevilla?
"Când am plecat spre Spania, fiecăruia i s-a permis să ia pe cineva cu el. Majoritatea și-au luat soțiile, dar eu l-am luat pe tata. Își făcuse un steguleț, ca să ne încurajeze".

Și am ajuns la meci…
"Când a început partida, eram concentrați și nu prea aveam emoții. Chiar, oarecum, ni s-a părut un meci obișnuit. În tribune erau vreo mie de suporteri români, iar noi doar pe ei îi auzeam. Culmea, dintre ei, vreo două sute au rămas acolo. Nu s-au mai întors în țară".

Merita vreuna din echipe victoria după primele 90 de minute?
"Nu cred. Meciul nu a fost unul foarte spectaculos. Nu au fost multe faze de poartă. Când am ajuns la penalty-uri, mi-am dat seama că a devenit o chestie de destin. Și, cum nu noi eram favoriții, poate că ne-a apăsat mai puțin acea tensiune…"

Duckadam? Noroc sau știință?
"Modul în care a apărat Helmuth nu a fost o întâmplare. Noi rămâneam mereu după antrenamente și exersam penalty-urile. Aveam un pariu cu el: dacă îi dădeam cinci goluri din cinci încercări, îmi dădea 100 de lei, dacă nu, îi dădeam eu lui. Mi-a luat o grămadă de bani astfel".

Unul dintre artizanii principali ai acelei performanțe este Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al dictatorului. „Era un suporter cu o putere specială. Ne-a ajutat mereu pe toți. Era un psiholog foarte bun. El a crezut de la începutul competiției că o să ajungem cel puțin în finală. Înainte de meciul de la Sevilla, chiar ne-a spus: «Nu vă faceți probleme!». El era mai apropiat de Bölöni, Pițurcă și Tudorel Stoica, probabil pentru că erau mai în vârstă decât noi. Cu noi, restul, nu prea vorbea. Totuși, când ne băga în seamă, ne simțeam senzațional, avea un stil care te făcea să te simți foarte important”, a dezvăluit Balint.