Bancuri

Pe cele patru europene ale noastre din C2 nu le prea dă afară
din casă entuziasmul înaintea startului returului din grupe.
Declarații formale, măsurate din pielea outsiderului prin vocație,
loturi mistuite de accidentări cu subînțeles înaintea meciurilor de
campionat din weekend. Măsură pentru măsură. Nici n-ar prea fi
motive de extaz de vreme ce Steaua, CFR, Dinamo și Timișoara au
strâns laolaltă două puncte pipernicite din 24 posibile în ultimele
două etape de Europa League! În fața microfoanelor și a camerelor
TV, voci sugrumate mestecă stereotipul „ne batem până la capăt,
încă mai avem șanse de calificare”. Și nefericitul care a alunecat
de pe un zgârie-nori se încurajează în cădere în dreptul fiecărui
etaj că până acum e încă bine.

Perpetuum imobile??? cu participările noastre în cupele
europene. Chin, suferință, pastile luate cu pumnul pentru un loc în
toamna europeană, de preferat în mănoasa Ligă a Campionilor, pentru
ca apoi prioritar să fie tot campionatul, care dă bilete pentru
trenul continental. Toamna următoare iar se schimbă prioritățile și
tot așa. Noi ne prefacem că participăm, în schimb UEFA chiar ne dă
banii. Până ne intră iar la apă coeficientul de țară.
Joaca de-a cupele europene aduce cu un banc clasic. Doi voievozi,
unul muntean, celălalt moldovean, și oștile lor se războiau pentru
o pădure. În prima zi, moldovenii au cucerit jumătate de pădure, a
doua zi contraofensivă munteană și terenul pierdut e recuperat. A
treia zi, alt atac moldav pune stăpânire iarăși pe trei sferturi
din pădure. Și tot așa, ofensivă și contraofensivă. Până în a 25-a
zi, când s-a supărat pădurarul și i-a dat pe toți afară. Nici
voievozii timpurilor noastre, Becali, Iancu sau Borcea, nu fac
altceva decât să se joace între ei de-a războaiele în pădure.