Becali alături de Abramovic și Berlusconi! TOP 10 cele mai tari preluări de cluburi din istorie!

Liverpool se află în plin proces de schimbare a propietarilor,
„cormoranii” încercând astfel să scape de datoriile uriașe și să
repună clubul pe Anfiled pe linia de plutire.

Schimbarea patronatului nu asigură însă în proporție de sută la
sută revirimentul unui club, istoria fotbalului consemnând și
astfel de tranzacții ratate.

În continuare vă
prezentăm Top 10 a celor mai spectaculoase preluări de
club:

10. Elton
John (Watford 1976)

„Sunteți ptegătiți de promovare?”, aceasta a fost întrebarea pe
care celebrul artist britanic le-a adresat-o fotbaliștilor de la
Watford. Sir Elton John a preluat clubul în 1976, iar în cinci ani
reușea să ducă clubul pe prima scenă a fotbalului englez, din
divizia a patra. Mai mult, la primul sezon în prima ligă, Watford a
terminat pe locul secund, după Liverpool. Elton Jonh a renunțat
însă la a mai conduce clubul în 1987, dar peste un deceniu s-a
întors la Watford, fiind recompensat cu statutul onorific de
președinte al formației galben-roșii-negre.

9. Gigi
Becali (Steaua 2003)

Controversatul finanțator român se regăsește și el în acest top.
„Corespondentul lui Silvio Berlusconi de la AC Milan”, așa este
caracterizat de goal.com, site-ul care a efectuat acest clasament,
patronul Stelei. Gigi Becali a preluat echipa din Ghencea în 2003,
perioadă în care Steaua a câștigat 2 titluri în Liga I. Altceva
le-a atras însă atenția, jurnaliștilor englezi: numărul mare de
antrenori schimbați în această perioadă, mai exact 13 tehnicini
s-au perindat pe banca Stelei în „era Becali”. La capitolul
realizări, putem nota o semifinală de Cupa UEFA și trei calificări
în grupele UEFA Champions League.

8.
Sokratis Kokkalis (Olympiacos, 1993)

Și omul de afaceri grec a schimbat foarte mulți antrenori, dar
fanii eleni nu pot nega impactul benefic al lui Kokkalis asupra
clubului alb-roșu. Kokkalis a redus cheltuielile și datoriile
echipei și a câștigat la cârma celor de la Olympiacos 12 titluri,
primul dintre ele în 1996-1997. Kokkalis și-a vândut pachetul
majoritar în 2009, păstrând totuși 13 la sută din totalul
acțiunilor.

7. Manuel
Ruiz de Lopera (Real Betis, 1992)

Lopera s-a implicat la clubul din Sevilla la începutul anilor ’90
punând umărul la reabilitarea formației alb-verzi. Lopera a
investit mult la Real Betis pentru a repune clubul pe linia de
plutire și din punct de vedere financiar, el fiind cel care l-a
transferat pe brazilianul Denilson în 1998. O calificare în
Champions League și câștigarea Cupei Spaniei nu au fost însă de
ajuns pentru a-l face iubit pe Lopera în rândul suporterilor
andaluzi. Decizia de a numi stadionul celor de la Real Betis după
numele său, precum și amendamentul stipulat în contractul de
vânzare al clubului conform căruia arena trebuie să-i poarte în
continuare numele, i-au atrans antipatia fanilor.

6. Sam
Hammam (Wimbledon, 1981)

Chiar dacă s-a remarcat prin cheltuieli extrem de mari, Hamman a
cumpărat pachetul majoritat de acțiuni al clubului de fotbal deși
marea sa pasiune era tenisul. Totuși, în decurs de șapte ani i-a
scos din anonimat pe cei de la Wimbledon, micuțul club englez
devenind o trupă demnă de luat în seamă în Cupa Angliei. Apoi, din
senin, a pus toți jucătorii pe lista de transferuri și a fost
implicat în diverse incidente, incluzând aici și incendierea
vestiarului oaspeților. Mai târziu a preluat pe Cardiff City unde a
avut același gen de comportament.

5. Zeljko
Raznatovic ‘Arkan’ – (FK Obilic, 1996)

Este probabil cea mai controversată preluare de club din istoria
fotbalului. Zeljko Raznatovic, poreclit „Arkan”, s-a făcut
„remarcat” prin numeroase crime de război, fiind chiar principalul
infractor pe lista întocmită de Interpol, între anii 1970-1980. Și
totuși, Raznatovic a preluat cârma clubului sârb FK Obilic în 1996,
iar un sezon mai târziu reușea chiar să devină campion al Serbiei
alături de echipa de fotbal. FK Obilic și-a câștigat chiar dreptul
de a evolua în Champions League, însă UEFA le-a refuzat sârbilor
prezența la masa bogaților din pricina trecutului „însângerat” al
patronului. În 1998 „Arkan” a lăsat-o pe soția sa la conducerea
clubului, decizie ce s-a dovedit a fi una neinspirată, clubul
retrogradând în diviziile inferioare.

4. Rupert
Murdoch (Manchester United, 1998)

Magnatul media Rupert Murdoch a uimit întreaga lume a fotbalului în
1998 când a făcut o ofertă fabuloasă de 623 de milioane de lire
sterline pentru a prelua pe Manchester United. Dat fiind faptul că
noul patron al clubului deținea și un trust media mai multe voci au
ridicat problema supramediatizării „diavolilor” în detrimentul
celorlalte cluburi. De asemenea exista temerea ca meciurile lui
United să fie difuzate în sistem pay-per-view. Preluarea lui
Manchester de către Murdoch nu s-a mai realizat din pricina acestor
discuții.

3.
Familia Agnelli (Juventus, 1923)

Relația dintre Juventus și familia Agnelli a fost una de lunga
durată și extrem de productivă. Fondatatorii imperiului Fiat au
preluat clubul în 1923, Edoardo Agnelli fiind prima persoană din
dinastia Agnelli ce devenea președintele clubului. Timp de cinci
sezoane, între anii 1930-1935, Juventus a câștigat titlul în Serie
A. În anii ’60 familia Agnelli a investit și la Scuderia Ferrari,
aceasta fiind o altă relație durabilă pe care imperiul Agnelli a
stabilit-o cu lumea automobilistică. Andrea Agnelli este în prezent
șeful „Bătrânei Doamne”

2. Silvio
Berlusconi (Milan, 1986)

Rămânem în Italia, dar mergem de la Torino la Milano. Istoria celor
de la AC Milan, începând din 1986, se confundă practic cu patronul
Silvio Berlusconi. Iubit sau antipatiat, fie din postura de
politician sau de propietar al „Diavolilor milanezi”, Berlusconi
rămâne o figură emblematică în istoria celor de la AC Milan. Sub
comanda sa, Milan a devenit o forță atât în Serie A, cât și în
Europa. Șapte titluri în campionatul italian și trofee UEFA
Champions League a acumulat AC Milan sub oblăduirea lui
Berlusconi.

1. Roman
Abramovic (Chelsea, 2003)

Venirea miliardarului rus la conducerea clubului englez a
revitalizat formația din Londra. Investițiile sale majore au
transformat pe Chelsea într-o echipă care se bate de la egal la
egal atât cu trupele de renume din Premier League cât și cu
giganții de pe batrânul continent. De la venirea lui Abramovic,
Chelsea a câștigat trei Cupe ale Angliei, două Cupe ale Ligii, trei
titluri în Premier League, dar niciodată nu a reușit să se impună
în Champions League.