Becali, detronat în topul bogaților din fotbal
Conform topului „Forbes”, averea latifundiarului a scăzut, față
de 2008, de aproape patru ori! Noul lider la bani al Ligii I este
Ioan Niculae, patronul echipei Astra
Cel mai bogat român care are legătură cu sportul a devenit,
începând din acest an, Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal
Astra Ploiești, care – conform „Forbes 500 miliardari”, revistă
lansată azi de Adevărul – l-a detronat pe Gigi Becali, fostul lider
al topului.
Românul cel mai grav afectat de criza economică mondială este –
conform revistei „Forbes” – patronul echipei Steaua. Averea lui
Gigi Becali s-a prăbușit, pur și simplu, asemenea unui castel de
nisip, reducându-se, în doar 12 luni, de peste trei ori! Anul
trecut, latifundiarul era cotat cu o avere de aproximativ 700-750
de milioane de euro. Afacerile imobiliare au intrat însă brusc în
colaps și, o dată cu ele, s-a dus la vale și averea lui Gigi
Becali. Acum, bogătașul din Pipera mai are 200 de milioane și a
ajuns pe locul 27 în clasamentul general al celor mai bogați
români.
Porumboiu, în
ascensiune
Aproape toată lumea a resimțit criza, dar cei mai afectați au fost
oamenii implicați în domenii volatile, precum afacerile cu
terenuri. Ioan Niculae, de la Astra, și Adrian Porumboiu, de la FC
Vaslui, au înregistrat chiar creșteri fie pentru că acționează în
domenii diverse, fie în zone care au potențial mare de creștere,
iar specificul le protejează de recesiunea generală.
ProSport vă prezintă alăturat topurile sportului românesc – ediția
2009, conform „Forbes – 500 de miliardari”. Ierarhia nu afectează
direct și performanțele (cum ar fi cele ale echipelor din Liga I la
fotbal) în principal pentru că afaceriștii au grade diferite de
implicare la cluburile pe care le patronează.
Astra, afacere secundară pentru
Niculae
Ioan Niculae, patronul echipei Astra Ploiești, are 1,2 miliarde de
euro și afaceri prospere în industria chimică, agricultură,
rafinării, turism, restaurante, ferme, abatoare, imobiliare, firme
de pază și de protecție, fabrici de panificație. Ocupă locul 2 în
clasamentul celor mai bogați români. Fotbalul e tratat însă de
miliardar ca un domeniu cu totul secundar. Niculae nu iese în față,
nu se bate cu pumnii în piept și nici nu pare să aibă ambiții
foarte mari în acest domeniu. Dovadă: Astra are în acest sezon cel
mai mic buget dintre cele nouă echipe de Liga I patronate de
afaceriști prezenți în clasamentul „Forbes”.
Lucescu, cel mai bogat
fotbalist
Dintre foștii și actualii fotbaliști, cel mai bogat continuă să
rămână Mircea Lucescu, antrenorul echipei Șahtior Donețk, ale cărui
venituri provin din fotbal, comerț, asigurări și imobiliare.
Urmează Gică Hagi, cu bani din turism, imobiliare și fotbal. În top
îl regăsim și pe Cosmin Olăroiu, cu 15 milioane de euro, Adrian
Ilie, Dan Petrescu – ambii, cu câte 12 milioane de euro și Ilie
Dumitrescu – cu 11 milioane.
Steaua, afectată de
dificultățile lui Gigi
Dramatica scădere a averii lui Gigi Becali s-a resimțit puternic în
clubul Steaua. În această vară au fost la mare căutare fotbaliștii
liberi de contract (excepție a făcut Tănase). Aceste așa-zise
„chilipiruri” s-au dovedit, până la urmă, afaceri păguboase, pentru
că Tininho, Grzelak și Bibișkov sunt fotbaliști care, de la
începutul sezonului, abia dacă au prins câteva minute de joc.
Conducerea executivă a exercitat asupra fotbaliștilor mari
presiuni, pentru ca aceștia să accepte reducerea salariilor. S-au
obținut, astfel, economii de aproximativ 600.000 de euro la
contracte.
„Se scufundă planeta! Nu avem nimic! Suntem simpli angajați, în loc
de angajatori”, George Copos patron la Rapid
„O să bag bani la Dinamo până n-o să mai am nimic! Dacă plec eu,
cine mai dă bani?”, Cristi Borcea acționar la Dinamo
„Ceea ce e important e că afacerile mele sunt în economia reală,
crează locuri de muncă și că plătesc taxe importante la stat. Poate
că n-ar trebui să vorbim de bogăție într-o țară săracă”, Adrian
Porumboiu patron FC Vaslui
„Nu mă deranjează topul ăsta… Ce, credeți că poate să-mi ia
Forbes din avere? Copos are 200 de milioane, eu atât am doar
împrumut! Averea mea o estimez la 700-800 de milioane. În mod
normal, trebuia să am 1,4 miliarde de euro. Oricum, topul ăsta e o
prostie”, Gigi Becali patron la Steaua
Top avuții din Liga I
Echipa (acționar) Avere (milioane euro)
1. Astra (Ioan Niculae) 1.200
2. Dinamo (Nicolae Badea + Cristi Borcea + Vasile Turcu)
320
3. Rapid (George Copos) 210
4. Steaua (Gigi Becali) 200
5. FC Vaslui (Adrian Porumboiu) 200
6. FC Brașov (Ioan Neculaie) 100
7. Unirea Urziceni (Dumitru Bucșaru) 80
8. CFR Cluj (Arpad Paszkany)60
9. Univ. Craiova (Adrian Mititelu) 40
Notă: La Dinamo am cumulat averea celor trei acționari importanți
de la club