Becali nu a obținut permisie să iasă din închisoare azi, de ziua lui

Finanțatorul Stelei București, Gigi Becali, nu a obținut permisiunea să părăsească pentru o zi Penitenciarul Jilava, pentru a-și serba ziua de naștere, marți, 25 iunie, împreună cu familia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, comisia Penitenciarului București Jilava a respins cererea lui Becali prin care acesta solicita să părăsească pentru o zi închisoarea, răspunsul fiind comunicat avocaților acestuia.

Cererea de permisie a fost depusă, în 21 iunie, la penitenciar și a fost analizată de Comisia de disciplină.

În solicitare au fost invocate motive familiale, conform articolului 69, alineatul 1, litera c, din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care prevede acordarea permisiunii de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, pentru persoanele care „au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale” (articolul 68, alineatul 1, litera e).

Avocatul lui Becali, Pavel Abraham, a explicat, pentru MEDIAFAX, că obiceiul machedonilor este ca de ziua capului familiei să se dea o mare petrecere, amintind și că Becali nu dorește ca soția și fiicele să îl viziteze la închisoare.

Abraham a mai spus și că Gigi Becali este dispus să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de detenție din penitenciar.

Gigi Becali, care împlinește marți 55 de ani, a participat duminică la Jilava la slujba de Rusalii oficiată de 11 călugări de la Muntele Athos.

Avocații lui Becali au mai formulat o cerere de contopire a pedepselor, care va fi judecată în 27 iunie de Tribunalul București, precum și o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei din dosarul schimbului de terenuri cu MApN, care a fost respinsă la 19 iunie de Tribunalul București, decizia putând fi atacată la Curtea de Apel.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceștia au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă.

Instanța nu a făcut reindivualizarea și contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocații acestuia au cerut, la Tribunalul București, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Cererea de contopire a pedepselor va fi judecată de magistrații Tribunalului București tot miercuri, 19 iunie.

Gigi Becali și-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaților a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.

În 11 februarie, Becali a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina.

Sursa: Mediafax

Publicat: 25 06. 2013, 13:52
Actualizat: 25 06. 2013, 13:54