Becali revine în politică și vrea să se alieze cu Băsescu. Ce a făcut în Poiana Brașov, după cearta cu Bogdan Ionescu
Gigi Becali a dezvăluit că Revelionul nu a fost singurul motiv pentru care a mers în Poiana Brașov. Finanțatorul FCSB a avut o săptămână plină în stațiunea montană, iar, după ce a avut un incident cu fostul ginere al lui Traian Băsescu, s-a întâlnit cu președintele PMP, Eugen Tomac, pentru a pune la cale o alianță în politică.
Becali a fost membru al Parlamentului European între iunie 2009 și decembrie 2012 și a făcut parte din Parlamentul României între 2012 și 2013, anul în care a fost condamnat la închisoare. De asemenea, omul e afaceri a fondat și Partidul Noua Generație.
Acum, finanțatorul echipei din Liga 1 Betano își dorește să se reapuce de politică și a făcut primul pas în acest sens, vrând să dea mâna cu Traian Băsescu, cel pe care nu de puține ori l-a arătat public cu degetul pentru condamnarea din 2013: „M-am întâlnit și cu președintele PMP, Eugen Tomac, la Teleferic, acolo la munte. I-am zis că vreau să mă întâlnesc cu Traian Băsescu, să unim toate forțele astea de opoziție. Am uitat tot răul, gata. Mi-aș dori să mă întâlnesc cu el, că Băsescu e om deștept. Eu țin minte doar atunci când m-a sunat la pauza meciului cu Valencia și m-a invitat la președinție. A fost o onoare pentru mine”, a spus Gigi Becali, pentru Romaniatv.net
La începutul lunii decembrie, Becali îl ataca pe Liviu Dragnea: „În Centenar dacă nu spunem adevărul când să-l spunem? În Centenar spunem adevărul. Și știți care este adevărul? Adevărul este că noi din punct de vedere al nivelului de trai suntem ultima țară din Europa. Adevărul este că tot timpul avem probleme cu UE și ne atenționează despre lucrurile pe care le facem cu justiția. Dacă vorbim de Centenar, noi, la ora asta, Țara Românească este acaparată de mafie cu cel mai mare gangster în fruntea ei: marele gangster Dragnea Liviu. Și dacă noi sărbătorim și îi permitem unui gangster să distrugă o țară în Centenar atunci noi suntem niște găini și nu mai vrem să fim noi demni. Care demnitate? Dacă suntem ultimii în Europa la toate? Care-i demnitatea? Dacă noi avem un gangster pe care nimeni nu poate să-l dea jos din statul român și distruge țara. Pe omul acesta chiar nu poate nimeni să-l oprească”, declara Gigi Becali.
Tot în Poiana Brașov, Becali a avut un conflict cu fostul ginere al lui Traian Băsescu, Bogdan Ionescu, poreclit „Syda”, cu care s-a certat într-un restaurant: „Dacă mai face vreo declarație, îi rup o ureche. Pai ce, el e om să-l bat? El e un copil față de mine. Am vorbit cu el și i-am zis că o să-l iert. Eu nu mă duc la biserică și după mă bat cu oamenii. Sigur, zic că îi rup o ureche așa ca la copii. Să stea și părinții lui liniștiți că eu nu mă răzbun pe el. Eu nu sunt omul care să țină minte răul”, a mai adăugat Becali.