Becali riscă 11 ani și 6 luni de închisoare în „dosarul sechestrării”!

*Patronul Stelei nu a scăpat nici acum de „dosarul sechestrării”, iar ieri procurorii l-au amenințat cu detenția

*Achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, lui Becali i s-a judecat din nou cazul, iar procurorii au cerut Completului de cinci judecători încătușarea acestuia

În 2009, patronului din Ghencea i se fura una dintre limuzine. După mai multe investigații, a aflat cine au fost hoții și a cerut gărzilor de corp să-i aducă pe făptași la sediul PNG, din Pipera, pentru a-i audia personal. Urcați cu forța în mașini pentru a fi aduși la audieri, un „făptaș” a fost împușcat în picior, iar glonțul i s-a scos la barul fraților Becali. Și cum o asemenea faptă nu rămâne fără urmări, pentru latifundiar au început necazurile. După mai multe procese, în 19 octombrie 2011 Gigi Becali a fost achitat de către un complet de trei judecători al ICCJ. Decizia instanței a fost imediat contestată de Parchet și de unii dintre inculpații din dosar, iar speța a ajuns la completul de cinci judecători de la aceeași instanță.

Procurorul a susținut că dacă persoanele din acest dosar ar fi achitate, s-ar produce impresia că oricine își permite bodyguarzi poate să depășească limitele legale în a-și face singur dreptate. Și de aici, rezultă intenția directă. „Este exclusiv dreptul autorităților să lipsească de libertate pe cineva în condiții expres și limitativ prevăzute de lege”, a mai arătat procurorul, care a cerut 11 ani și 6 luni de închisoare pentru Becali. Pe 11 februarie se va da un verdict.

Cine mă vrea la pușcărie? Nu sunt sigur. Dacă aș ști că e Băsescu, nu v-aș spune?
Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 29 01. 2013, 09:46
Actualizat: 29 01. 2013, 09:47