Becali va sta maximum 2 ani la închisoare! Cum poate fi eliberat mai repede
Gigi Becali a primit o mare lovitură astăzi. Chiar dacă miza că va fi achitat, instanța anterioară declarându-l nevinovat, patronul Stlei a fost condamnat la 3 ani cu executare în „Dosarul Terenurilor”.
Chiar și așa, latifundiarul va sta aproape sigur mai puțin după gratii. Variantele la care Becali poate apela sunt CEDO (Curtea Europeană pentru Drepturile Omului), deși această opțiune nu îi oferă mari șanse de izbândă, lui nefiindu-i încălcate drepturile, dar poate beneficia și de clemența președintelui Băsescu.
De altfel, latifundiarul s-a gândit deja la grațiere, în prima declarație publică de după aflarea verdictului marjând pe această posibilitate.
„Prima dată la asta m-am gândit (n.r. să-i ceară președintelui Traian Băsescu să-l grațieze). Credeți că mi-e rușine să cer libertatea mea? E un act creștinesc, nu rușine. „, a spus Becali.
Ce spune Legea?
Potrivit Codului Penal, condamnații bărbați trecuți de vârsta de 60 de ani pot fi eliberați condiționat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani. Astfel, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc (75 de ani) și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină (70 de ani) vor face efectiv maximum opt luni de închisoare, din cei doi ani la care i-au condamnat judecătorii instanței supreme, în dosarul schimburilor de terenuri MApN-Becali.
În ceea ce îl privește pe Gigi Becali, în vârstă de aproape 55 de ani, acesta va sta după gratii cel mult doi ani. Potrivit legii, condamnații care execută pedepse ce nu depășesc 10 ani de închisoare pot beneficia de eliberarea condiționată după ce execută cel puțin două treimi din pedeapsă.
Potrivit deciziei de luni a instanței supreme, lui Becali îi vor fi oricum scăzute zilele din intervalul 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reținut și arestat preventiv în dosarul sechestrării de persoane.
De asemenea, legea prevede ca cei care muncesc după gratii să primească o reducere a pedepsei, astfel că Becali are și această „pârghie” la dispoziție.