BeIN Sport intră pe piața media din România? Șeicii vor să cumpere drepturile tv pentru Liga 1
Al Jazeera, una dintre cele mai puternice televiziuni din lume, ar putea intra pe piața media din România. BeIN Sports este canalul tv ce aparține de trustul controlat de Hamad bin Thamer bin Mohammed Al-Thani și care, conform enational.ro, ar putea intra în competiția pentru drepturile tv ale Ligii 1. Sursa citată anunță ca postul a pregătit 100 de milioane de euro fără tva pentru licitația din primăvară.
BeIN Sport vrea să cedeze însă drepturile pentru Liga 1 celor de la TVR. Această informație este confirmată și de Reporter Virtual, care anunță că televiziunea națională va transmite meciurile în sistem pay-tv după o negociere cu fiecare cablist în parte.
BeIN Sport domină piața tv sportivă din Franța, SUA, Orientul Mijlociu. țările din nordul Africii, Hong Kong sau Indonezia. Arabii au achiziționat în Franța drepturile tv pentru Ligue 1, Bundesliga, Liga Campionilor și Campionatul European de Fotbal. În SUA și Canada, BeIN Sport transmite La Liga, Serie A, Ligue 1, Cupa Regelui sau Premier League.
Pe lângă competițiile majore pe care deja le deține, cum este Liga Campionilor la Handbal sau campionatul de rugby din Franța, BeIN Sport vrea să cumpere drepturile tv pentru CM 2018 și CM 2022 sau JO 2016.
În acest moment, Liga 1 este transmisă de Digi Sport (7 opțiuni), Dolce Sport (o opțiune) și Antena 1 (o opțiune).