Miodrag Belodedici, în prezent director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal a fost prezent , luni, în Valea Jiului, pentru a asista la inaugurarea primei școli private din fotbalul din Vale, Școla PRO.
„Este un lucru bun că în România se fac astfel de școli. Înseamnă că începe să se acorde o atenție mai mare copiilor și juniorilor. Sunt ceva școli de genul acesta în România. Mă bucur că și Steaua a deschis acea Academie de fotbal. Dar deocamdată Steaua a făcut un prim pas în ziar, să vedem ce va fi în continuare”, a spus BELO.
Acesta a admis faptul că i-ar plăcea să fie mai aproape de clubul din Ghencea. „Mi-ar plăcea să fiu lângă Steaua pentru că sufletul meu e stelist, dar deocamdată doar merg la meciurile lor”, a declarat Belodedici.
Școala PRO a fost fondată de Marin Tudorache și Viorel Stancu, ambii foști jucători de liga l la Jiul Petroșani. „Această școală a avut ecoul scontat în rândul copiilor care au luat cu asalt preselecțiile, ceea ce este un lucru îmbucurător”, a declarat Marin Tudorache.
La inaugurare au mai participat: Marius Baciu, Marian Bâcu, Daniel Movilă, Cornel Mihart, Marcel Iancu. De la inaugurare a lipsit Daniel Prodan, care din motive personale nu a mai putut ajunge.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER