Băiatul care bătea mingea în picioarele goale pe străzile din Casablanca a ajuns playmaker-ul lui Atletico Madrid și Olympique Marseille. Dar războiul a oprit ascensiunea lui Larbi Ben Barek în vârful piramidei mondiale fotbalistice. "11 Freunde" din Germania povestește istoria tragică a acestuia.
În 16 octombrie 1954, pe Niedersachsenstadion din Hanovra, joacă naționala Germaniei împotriva Franței. A fost debutul lui Uwe Seeler care urma să joace patru campionate mondiale (inclusiv finala de pe Wembley cu Anglia). La Hanovra a debutat și Ben Barek, a făcut-o într-o manieră oarecum specială. "Alergătorul" de bandă dreaptă al lui Marseille intrase în atenția selecționerului francez, Jules Bigot, în momentul în care Bigot căuta înlocuitor pentru experimentații Kopa și Vincent. Și a văzut că Larbi era neobișnuit pentru acele timpuri, conducea jocul înspre poarta adversă pe toată lungimea terenului, dădea pase surprinzătoare, cum înaintea lui nu mai făcea decât Jose Andrade, un campion mondial. "O perlă neagră", a exclamat surprins Bigot și s-a întrebat cine e băiatul. "Este Larbi Barek" a venit răspunsul. Nu mai era un băiat, avea 37 sau 40 de ani, nimeni nu știa exact.
Larbi Ben Barek s-a născut în perioada în care oamenii nu mai aveau cărți, căci dacă le-ar fi avut, ar fi făcut tot posibilul să le păstreze. Între 1914 și 1917, în haosul provocat de primul război mondial, francezii conduși de Hubert Lyautey au provocat războiul civil în Maroc. Viața lui Larbi era în întuneric, fotbalul pe care-l învăța, de asemenea, dar cei care l-au văzut jucând au spus că era senzațional. De la francezul născut în Maroc au rămas fotografii puține, câteva date statistice și nimic altceva. Ce valoare au acestea dacă nu au putut să păstreze imaginea legendarului jucător, să-l vedem așa cum juca?
Când Ben Barek a crescut, Marocul se afla sub ocupație, nu te mai puteai gândi la fotbal. Dar el juca, uita de toate și juca fotbal în pantofi pe străzile prăfuite din Casablanca, niciun adversar nu putea să-i fure mingea. Larbi zâmbea. În cadru organizat a debutat în 1928 la FC El Ouatane. Nu voia să încalțe ghete de fotbal. Abia în momentul în care un adversar invidios pe talentul său l-a rănit la picior, a încălțat ghetele profesioniste, s-a obișnuit cu ele, a zâmbit din nou și a driblat în continuare.
În 1930 l-a descoperit clubul US Marocaine. După câțiva ani pe care i-a petrecut la echipa de tineret a clubului, a ajuns și la echipa mare, iar în 1937 a câștigat împreună cu Marocaine campionatul Africii de Nord. Din Africa de Nord făceau parte maghrebienii aflați sub protectoratul francez (Maroc, Algeria și Tunisia). După victoria obținută în finală, a transmis un semnal împotriva Franței către tribună. În gradene se aflau șefii lui Olympique Marseille care au rămas stupefiați. După câteva zile, președintele marocanilor a primit o telegramă, Marseille oferea 40.000 de franci pentru jucător. Suma era mare pentru acele vremuri și nu putea fi trecută cu vederea, astfel că jucătorul a plecat. 10.000 de fani i-au spus triști "Rămâi cu bine".
Pentru OM a marcat 12 goluri în 30 de meciuri. A devenit vicecampion și a fost convocat în naționala Franței. Primul meci "interțări" l-a disputat în Italia fascistă. Spectatorii l-au fluierat și i-au adresat injurii rasiste în timp ce el cânta din toți rărunchii "La Marseillaise", imnul de stat al Franței. Ben Barek, o legendă care a fost folosită de francezi pentru a se lăuda că, iată, negrii se pot integra în țara lor. Între aprilie și mai 1938 a adunat patru selecții în echipa "Cocoșului galic", care au fost și singurele din cariera internațională a lui Ben Barek. "Ah, da, cele patru meciuri" spunea Larbi după ce renunțase la fotbal. "Dacă nu ar fi fost războiul, ar fi fost mai multe", suspina el.
Dar războiul venise, iar Ben Barek a fost nevoit să se întoarcă în Maroc. Din nou în Casablanca, la același club de unde plecase. AÂ mai câștigat patru campionate ale Africii de Nord. În 1947, când s-a putut juca din nou fotbal în Franța, cei de acolo și-au amintit de el. Pe Stade Francaise din Paris, Helenio Herrera construia o mare echipă cu care voia să cucerească vârful Europei fotbalistice. Alfred Aston și Istvan Nyers făceau deja parte din planul lui Herrera, la fel ca și aripa dreaptă Joseph Ujlaki. Lipsea un om care să dea jocului o idee, un impuls spre poarta adversă. Fără îndoială, nimeni altul decât Larbi Ben Barek. Jocul celor trei împreună era frumos, dar excentricul domn Joseph strica tot ce ridica cu sârguință Ben Barek. Deși erau cel mai puternic atac al vremurilor, cei trei și Herrera nu au avut mari succese.
Perioada Atletico
Dar vestea se răspândise până la Madrid, Ben Barek era talentat, nu glumă. Sub dominația lui Franco, Real Madrid și FC Barcelona erau protejate. Un om ca Larbi care cunoștea dimensiunea tactică a jocului, cum înaintea lui nu o făcuse decât Alfredo di Stefano, un argentinian despre minunățiile căruia se auzise de ambele părți ale Atlanticului, era în situația de atunci a lui Atletico soluția potrivită. Au urmat două campionate câștigate de echipa spaniolă, o "operă de artă" având în vedere că până la sosirea lui Larbi la "echipa mică" din Madrid, concurența își făcuse de cap în campionat. În Franța, lumea îl uitase deja, marocanul nemaifiind convocat în prima reprezentativă. Această stare de fapt nu l-a afectat prea tare pe Ben Barek, în Spania juca senzațional. Mulțumită lui Larbi, celor de la Real Madrid le-a venit ideea să-l cumpere pe di Stefano pentru a putea și Realul să joace precum Atletico.
Larbi Ben Barek a fost cel care a pregătit publicul spaniol pentru o nouă direcție în fotbal, direcție care a fost completată mai apoi de Alfredo di Stefano în anii de glorie la Real Madrid.
Rămâne în umbră
Ben Barek avea deja 35 de ani (unii spun 38) când la Real jucau di Stefano, Gento, Puskas și Rial. S-a întors la Marseille unde a mai jucat doi ani. Nu dribla niciodată fără rost, o făcea într-un fel aparte și zâmbea. A fost momentul în care l-a uimit pe Jules Bigot, selecționerul Franței. Un necunoscut în națională. Dar meciul din umeda și recea Hanovră din toamna anului 1954 a fost ultimul pentru el. S-a accidentat într-un duel cu un apărător german, iar după o jumătate de oră de joc a fost schimbat.
 Jacques Foix, jucătorul care l-a înlocuit pe teren în meciul cu Germania, a marcat două goluri și a purtat Franța spre victorie. Pentru că Germania era atunci campioană mondială, meciul de la Hanovra a rămas în filele de aur ale cărții istoriei fotbalului francez.
După mondialul din 1970, Larbi Ben Barek a fost dat uitării. Complet. În centrul atenției se afla Brazilia, noua campioană mondială. De la marocan au mai rămas trei, patru fotografii și câteva statistici. Nimeni nu știe dacă sunt reale.
Â
Text în limba germană: Dirk Gieselmann, "11 Freunde", Germania
Traducere: Edwin Rosch
Sursă foto: www.11freunde.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER