„Bihorul a venit cu 30.000 de lei la mine!”

Căpitanul Aninei la acel meci, Viorel Șchiopu, dezvăluie
tentativa de corupție a clubului condus de Romică Pașcu.Viorel
Șchiopu, antrenorul Minerului Anina de azi, a fost, în acel celebru
meci, căpitanul echipei-gazdă. Își amintește evenimentele de acum
29 de ani de parcă s-ar fi petrecut ieri: „Arbitrii au venit
chitiți să ne facă, ce să mai! Mițaru n-a greșit, dar ceilalți doi
au făcut-o lată. Crăciunescu ne-a dat om afară în minutul 10, apoi,
recunosc, l-am înjurat non-stop până la faza golului pe care ni l-a
anulat, prin minutul optzeci și ceva. Nici vorbă de ofsaid, a fost
un șut de la mare distanță! Abia atunci, după alte injurii, m-a dat
afară și ne-a lăsat în nouă oameni. Era 1-1 la momentul acela și
așa s-a și terminat. Sunt sigur că bihorenii «au luat» arbitrii,
pentru că au încercat să aranjeze cu noi și n-a mers. În săptămâna
premergătoare meciului a venit un conducător de la ei la mine – nu
Pașcu, altul! – și mi-a oferit 30.000 de lei să ne dăm la o parte.
Am refuzat eu, or fi refuzat și alții și atunci or fi dat la
arbitri. La noi nu mergea cu trântitul, că ne omorau minerii. Ei
știau una și bună, că trebuie să dăm gol. Păi ce, mergea cu pase
laterale sau înapoi? Niciodată! Ne fluierau și ne huiduiau de nu ne
vedeam. Numai înainte, ca la mină!”.

Băieții buni ieșeau pe poartă, băieții răi, pe la depozitul de
dinamită
Antonio Feneșin abia venise de două luni la Anina, ca inginer
stagiar, după ce absolvise facultatea la Cluj. „Am fost printre
spectatorii acelei partide. Sincer, eu n-am intrat pe teren, dar
recunosc că am fost tentat s-o fac pentru a-i trage și eu una
arbitrului! I-a scos cu greu Miliția, pe sus, pe la depozitul de
dinamită. Așa era la Anina, cine era băiat bun și corect, ieșea pe
poartă, frumos, cine era rău, era scos pe la depozit! Mi-aduc
aminte că, imediat ce s-a fluierat finalul, l-am văzut pe
conducătorul celor de la Oradea, Horia Cozma, fugind la deal cu
câțiva băieți de-ai noștri după el. Adevărul e că lumea era
nervoasă încă de la început, pentru că brigada venise abia în ziua
meciului, deși până atunci toată lumea venea cu o seară
înainte”.

Alexandru Goga – ironia sorții, acum este polițist în Anina! –
s-a numărat și el printre cei care au fost prezenți la acel joc.
„Eu veneam de la Bozovici la fiecare meci, eram suporter. La meciul
ăla am stat la gard, l-am văzut din picioare. Spre final, tot
stadionul era la gard, lumea fierbea! Când s-a fluierat finalul,
cred că vreo sută de oameni s-au repezit pe teren”. Inginerul
Feneșin intervine din nou, cu umor: „La gard stăteau de regulă
suporterii adevărați, ăia dedicați total. Câți scuipați își luau
jucătorii adverși când ieșea mingea în aut și veneau să
bată…!”.

„Eu
i-am băgat sula în fund!”

ProSport l-a găsit la Anina și pe unul dintre „vârfurile de
lance” ale atacului dezlănțuit asupra lui Ion Crăciunescu, pe
numele său Badea Petcu. Acum un bătrânel simpatic, pensionar,
povestește dezinvolt: „Aveam la mine o sulă și încă de la pauză
i-am spus lui Crăciunescu: «Ai grijă, că toată ți-o bag în fund
dacă mai fluieri strâmb!». Eram la gard și, după fluierul de final,
împreună cu alții, am năvălit pe teren. L-am prins pe la centru și
l-am înțepat de două ori cu sula aia într-o bucă. Noi îl urmăream,
el fugea și striga: «Nu mă omorâți, am doi copii acasă!». L-au
băgat milițienii și soldații într-o poartă, dar m-am dus prin spate
și l-am mai înțepat de câteva ori. La un moment dat, locotenentul
care îl apăra a rămas agățat cu piciorul în plasă și atunci lumea
i-a luat iar la pumni și picioare pe arbitri. La câteva zile după
aia a venit o comisie guvernamentală de la București, care a stat
pe aici vreo două săptămâni ca să ancheteze. M-au chemat și pe
mine, le-am spus că am intrat pe teren, dar de dat n-am dat. Dacă
recunoșteam, îmi pierdeam și locul de muncă și cine știe dacă nu mă
și legau!”.

Trenul
cu cărbune trecea pe lângă teren!
La 29 de ani distanță, câte ceva, dar nu multe și nu neapărat în
bine, s-a mai schimbat la vechiul stadion din Anina. Printre
schimbări, vestiarele jucătorilor, atât gazde, cât și oaspeți, sunt
acum la aproximativ 100 de metri de teren, într-o clădire care
aduce mai degrabă a canton CFR. De aici și până la teren se merge
printr-un tunel, luminat de mai multe felinare. Chiar dacă tunelul
iese direct la teren, pe vremea lui Ceaușescu circula pe aici
trenul care căra cărbunele scos din mină. După ce ieșea din tunel,
trenul ocolea arena prin spatele unei porți, la o distanță de
aproximativ 20 de metri!

„Un oficial al gazdelor m-a luat de păr înaintea
meciului și m-a înjurat: «Unde Dumnezeii mă-tii ați dormit
azi-noapte, mă, nenorocitule?!». Noi rămăsesem la Orșova, că mai
dormisem o dată la Anina și erau condiții mizerabile”, Ion
Crăciunescu, fost arbitru

„Nici nu vă închipuiți ce era acolo pe vremuri! Ce
teroare! Păi, n-ați văzut și terenul unde e? Ca să ajungi pe dealul
ăla, mergi pe lângă prăpastie!”, Ion Crăciunescu, fost
arbitru

„Mi-aduc aminte că, la un moment dat, s-a culcat peste
mine unul dintre băieții ăia, ca să mă apere cu corpul lui. Dacă nu
era el, nu știu dacă mai scăpam cu viața”, Ion
Crăciunescu, arbitrul bătut de spectatori la meciul Anina – Bihor,
din noiembrie 1980

7 etape de suspendare a terenului
propriu a primit Minerul Anina după acel meci cu FC Bihor. La
finele campionatului respectiv, 1980-1981, a retrogradat în Divizia
C

5.000 de lei era salariul mediu
lunar al unui fotbalist de la Anina angajat la mină. La banii
aceștia se adăugau 320 de lei primă de victorie, plus câte 100 de
lei de gol marcat