Arena din Rio ar trebui să organizeze întrecerea de atletism de la Jocurile Olimpice din 2016
150 de milioane de euro! Atât a costat ridicarea stadionului „Joao Havelange”, o bijuterie de 46.000 de locuri, inaugurată în 2007 în Rio de Janeiro. Însă arena care ar trebui să organizeze întrecerile de atletism de la Jocurile Olimpice din 2016 a fost închisă ieri pe termen nelimitat de primarul metropolei braziliene, Eduardo Paes. „În anumite condiții, adică la temperaturi ridicate și vânt puternic, acoperișul stadionului s-ar putea prăbuși peste spectatori. Nu putem risca acest lucru. Dacă va trebui să închidem stadionul pentru o lună, îl vom închide. Daca va dura un an până problemele vor fi rezolvate, arena va fi închisă timp de un an”, a declarat ieri Paes.
Practic, decizia luată ieri de Paes a „omorât” fotbalul din Rio de Janeiro, întrucât și cealaltă mare arenă din Rio, Maracana, este închisă pentru renovări în vederea Cupei Mondiale din 2014. Astfel, Fluminense, Flamengo și Botafogo, echipele de primă ligă din Rio de Janeiro, vor trebui să își găsească un alt stadion pe care să joace, cel mai apropiat fiind cel al lui Vasco da Gama, „Sao Januario”, inaugurat în 1927. „Este inacceptabil ce se întâmplă. Vom juca pe Sao Januario în Cupa Libertadores, dar este o rușine”, a declarat Peter Siemsen, președintele lui Fluminense.
Conform presei braziliene, în planurile inițiale ale stadionului presupuneau un cost de 130 de milioane de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER