Bombă în anchetă! Criminalul a avut complici în uciderea fetelor?! Ce au descoperit polițiștii este înspăimântător

Bombă în anchetă! Criminalul a avut complici în uciderea fetelor?! Ce au descoperit polițiștii este înspăimântător
  • Publicat:
  • Actualizat:

La foarte puțin timp după ce suspectul de la Caracal și-a recunoscut crimele, unchiul Alexandrei, una dintre victime, a făcut declarații uluitoare.

Alexandru Cumpănașu, unchiul adolescentei de 15 ani dispărute miercuri, a spus, la Digi 24, că mama Alexandrei a primit un telefon cel puțin suspect vineri, la doar câteva ore de când suspectul fusese reținut de poliție. Bărbatul care a sunat-o pe mama fetei i-a spus acesteia că fata se simte bine.

„A mai sunat un alt bărbat, după ce a fost arestat suspectul”

Am ascultat ce vorbeați de modul de operare. A sunat-o și pe mama Alexandrei joi, dar a mai sunat un alt bărbat, după ce a fost arestat acesta, la 7:30. Nu putea spune verișoara dacă e același, pentru că era foarte tulburată, dar în același sens, că fata e bine și să-și vadă de treabă. Chiar vineri dimineață la 7.30, iar el la 6 a fost reținut„, a dezvăluit Cumpănașu.

E momentul unei perioade cumplite de închidere și de deschidere a alteia. Am trăit cu speranța și eu și vărul meu, soția lui și toți cei care suntem în familie, că trăiește. Iar incompetența unor oameni ai statului ne-a făcut să credem că poate trăiește. Din păcate, se pare că nu. Nu s-a găsit corpul, nu exista probă biologică, în afară de firele de păr și banda adezivă, dar așteptăm acum ultimele teste ADN cu prelevare de la părinți și de pe oase, pentru certitudinea de 100%”, a mai spus unchiul fetei.

„Sunt convins că nu a fost singur”

În ceea ce privește posibilii complici la oribilele crime, Cumpănașu crede că

„Ori e un descreierat care a vrut să se joace cu mințile unor oameni în durere, ori sunt complici. Ca părere personală, sunt convins că nu a fost singur”.

Nici DIICOT nu exclude posibilitatea ca Gheorghe Dincă să fi avut complici.

Până la urmă, haideți să nu înlăturăm nicio cale pe care am putea merge și nicio posibilitate de a ancheta lucrurile și poate reușim pe parcurs să ne dăm seama„, a declarat procurorul-șef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.

Mama Alexandrei a fost sunată joi, la circa două ore după ce adolescenta a sunat de trei ori la 112 pentru a spune că a fost sechestrată și violată, de un bărbat despre care se crede că a fost Gheorghe Dincă. Individul s-a recomandat drept „ginere” și a spus că fata va pleca în Belgia.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă pentru gunoi. TAXA obligatorie pentru cetățeni. Trebuie să o plătească în fiecare lună
Regulă nouă pentru gunoi. TAXA obligatorie pentru cetățeni. Trebuie să o plătească în fiecare lună
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×