Box cu umbrele**

„Haide, stânga… așa, acum dreapta…garda sus… ai
grijă la ficat… da, lovește, lovește, așa”. Indicațiile
antrenorului Gheorghe Vlad către puștiul de 15 ani cu care lucrează
la mănuși răsună în sala de box de la Clubul Sportiv Muscelul.
Pasiune încă are, în ciuda celor peste 30 de ani de antrenorat pe
care îi duce în spate. Din păcate, nu mai are materialul uman cu
care să lucreze.

Drama boxului amator din România se resimte și la secția de la
Muscelul Câmpulung. Ce departe sunt timpurile dinainte de ’89! Ce-i
drept, nici acum nu sunt chiar puțini puștii din orașul argeșean
care aleg sportul cu mănuși. Sala este bine populată, dar pentru
cei mai mulți dintre acești copii boxul pare a fi doar un moft de
moment. Predomină juniorii, mulți dintre ei de la Casa de Copii din
localitate, duși acolo de părinți fără posibilitățile materiale de
a-i ține acasă. „Doar cinci pugiliști sunt la seniori”, spune
antrenorul Vlad. „Printre ei, un vicecampion național în 2009. Am
avut și un campion, Răzvan Cojan, dar acum e în America, carne de
tun în galele de profesioniști! Așa l-a învățat domnul Obreja,
președintele federației, să treacă la profesionism!”.

Doar cinci seniori la o secție care până acum douăzeci de ani se
bătea de la egal la egal cu Steaua și Dinamo și care a dat boxului
românesc campioni precum Mircea Fulger, bronz la Olimpiada de la
Los Angeles, din 1984, ori Viorel Ioana, tot bronz, dar la
Mondialele de la Munchen, din 1982. Ambii, multipli campioni
naționali și câștigători ai turneului Centura de Aur.

„Cine să
mai vină la box din orașul ăsta de
pensionari?”

Ceea ce frapează însă cel mai mult atunci când te uiți în sală este
numeroasa prezență feminină! Da, parcă sunt mai multe fete decât
băieți. Și ele, în majoritate, tot de la Casa de Copii. Antrenorul
Vlad spune că „anul trecut fetele au luat șaptesprezece medalii la
naționale, iar anul acesta – șaisprezece. Suntem printre cei mai
tari din țară”. Dar se laudă cu jumătate de voce. Știe foarte bine,
chiar fără s-o spună, că boxul este, până la urmă, tot un sport
pentru bărbați. Or, la acest capitol…

Tehnicianul muscelean, cel prin mâna căruia au trecut Fulger și
Ioana, sintetizează perfect situația actuală: „Cine să mai vină la
box? Tentațiile sunt mari acum pentru copii. Calculator,
străinătate, discoteci, de ce să mai vină să ia pumni în cap? Și de
unde să vină? Orașul ăsta e unul de pensionari! Și de șomeri! E
mort din punct de vedere economic. Mulți au plecat în alte orașe
sau în străinătate”. La parterul Clubului Sportiv Muscelul e
amenajată o cantină. De fapt, e de mult acolo. Întrebarea
reporterului vine logic: „Aici mănâncă sportivii după
antrenament?”. Răspunsul antrenorului vine instantaneu și brutal:
„Mâncau odată! Înainte de Revoluție și câțiva ani după ’90. Atunci
când erau bani. Acum nu mai sunt bani!”.

„E adevărat, avem nu știu câte medalii la naționalele
de fete, dar tot aștept și eu un băiat de valoare, poate apare de
undeva odată și odată”
Mircea Fulger, director CS Muscelul

24 de pugiliști
seniori avea Muscelul înainte de decembrie 1989, câte doi pentru
fiecare categorie