Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nefiind definitivă.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au condamnat-o, marți, pe Elena Udrea pentru trei infracțiuni de luare de mită la cinci, patru și respectiv șase ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare tot de șase ani de închisoare, pedepsele fiind contopite, în final instanța dispunând șase ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Aceasta a fost achitată pentru infracțiunea de tentativă de folosire de declarații false sau incomplete.
În același dosar „Gala Bute”, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoș Botoroagă la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanța supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală și trei ani pentru încă o infracțiune de evaziune fiscală, instanța contopind pedepsele și dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracțiunile de participație improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței.
Decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu este definitivă.
Magistrații au mai dispus ca Elena Udrea să plătească suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autorittatea Națională pentru Turism și pe fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, să plătească către Ministerul Finanțelor 737.507 lei despăgubiri civile, plus dobânzi și penalizări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER