Bucharest Night Run 2014. Taxele de participare pentru o mișcare de neuitat
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
-
ProSport organizează Night Run 2014, eveniment care va avea loc pe 30 august, pe Pasajul Basarab. Taxele încep de la 60 de lei, iar surprizele sunt nenumărate
- Dacă doriți să participați la cel mai mare eveniment de running nocturn din România vă puteți înscrie AICI.
ProSport organizează pentru a treia oară evenimentul Bucharest Night Run, cu ocazia căruia iubitorii de sport sunt invitați la mișcare nocturnă, pe 30 august 2014, de la ora 21:00. Alergarea de noapte va avea loc pe Pasajul Basarab din capitală, iar taxa de participare este de 60 de lei, până duminică, 10 august, și 85 de lei, de luni, 11 august, până vineri, 29 august, ora 23:59. Sumele pe care bucureștenii le vor scoate din buzunar nu le vor oferi doar plăcerea de a face mișcare alături de alți pasionați și sportivi cunoscuți, ci și medalii sau premii în bani. Organizatorii vor stabili în perioada următoare numărul și valoarea premiilor ce vor fi asigurate câștigătorilor, precum și surprizele care vor fi pregătite la tombola organizată cu toți participanții înscriși la cele doua competiții. Recompensele vor consta atât în bani, cât și în produse. Există trei modalități de plată pentru cei care doresc să-și asigure prezența la eveniment: cash, la sediul ProSport, cu cardul sau prin bancă, detaliile suplimentare putând fi găsite pe site-ul www.midnightrun.prosport.ro. Înscrierea concurenților se poate face online, dar și în ziua competiției, la mesele special amenajate din parcarea complexului Carrefour Orhideea, între orele 12:00 – 20:00, pe baza buletinului sau a cărții de identitate.
Se va alerga în două probe, al căror start se va da în parcarea Complexului Carrefour Orhideea: cursa de 5 km (o tură de pod) și cea de 10 km (două ture de pod), în timp ce participanții vor fi împărțiți pe categorii de vârstă (15-35 de ani și peste 35 de ani). Fiecare concurent primește la start un număr de participare inscripționat, cu care va alerga. Este obligatorie purtarea acestuia în timpul competiției, pentru că în caz contrar se va recurge la descalificare. În schimb, participanții pot alerga, de regulă, în echipamentul adecvat sau alt echipament la alegerea concurentului.
Concurenți cu povești impresionante în 2013
În 2013, Bucharest Night Run a avut succes, pentru că sportivi ca Otilia Bădescu, Vlad Hagiu, Loredana Dinu sau Virgil Stănescu au îmbrățișat ideea ProSport, participând la competiție alături de 600 de bucureșteni. Printre aceștia, oameni cu povești interesante, precum Ioan Zaizan, campionul care în trecut a lucrat la construcții în Italia, Sabin Băbuș, un tânăr de 18 ani cu parapareză, defect locomotor din cauza căruia se deplasează foarte greau, sau Nicolae Sdrulea, un bătrânel de 70 de ani. Cei trei și-au anunțat prezența și în ultima sâmbătă din august 2014. La a III-a ediție a Bucharest Night Run sunt așteptați și mai mulți oameni pasionați de mișcare, alături de alte personalități sportive, care vor să adopte un stil de viață sănătos și să evadeze din rutina zilnică.