Ca la 20 de ani! Sdrulea Nicolae a fost cel mai vârstnic participant la Midnight Run
Sdrulea Nicolae a fost cel mai vârstnic participant la evenimentul „Midnight Run”. În vârstă de 70 de ani, acesta a ocupat locul 5 la proba de cinci kilometri
Concurentul nu a avut timp să își anunțe familia că va participa la crosul ProSport
Sdrulea Nicolae nu este bătrânelul tipic pe care să îl vezi în fața blocului vorbind cu prieteni de vârsta lui despre cum generația din ziua de astăzi nu este una tocmai în regulă. La 70 de ani, acesta aleargă și face sport cel puțin de două ori pe săptămână. „Nu-i înțeleg pe cei care spun că nu au timp să se îngrijească de sănătatea corpului. E ca și când mi s-ar spune că nu am timp să mănânc. Îți faci, e simplu”, spune acesta pe un ton jovial, atipic. La „Midnight Run” a participat la cursa de 5 kilometri, acolo unde a ocupat locul cinci din aproape 300 de alergători. Întrebat dacă se aștepta, domnul Nicolae e categoric: „Nu! Credeam că ăștia mai tinerei or să mă facă”. Râzi alături de cel care o viață întreagă a fost inginer chimist, dar nu a lăsat sportul pe un loc secund. „Am făcut baschet. Nu mă pricepeam prea bine eu, dar… sport era. Apoi m-am concentrat doar pe crosuri. La ele mă pricepeam”, comentează Nicolae Sdrulea.
Familia nu a știut că va participa la Midnight Run. S-a înscris pentru că era în apropierea evenimentului, iar ideea de a alerga pe Podul Basarab l-a încântat. „Nu am avut timp nici să le spun că am ieșit pe locul cinci. Sunt toți cu treabă, n-au timp de sportul meu”, declară ‘nea Nicolae. Un bătrânel care nu-și arată vârsta.
CM SCRIMĂ‚ – Pascu, Bulică și Nyisztor s-au calificat ieri
Din cei șase scrimeri care au intrat ieri în concurs la CM din Ungaria, doar trei au trecut mai departe. Este vorba de Biana Pascu (foto), Mihaela Bulică (ambele la sabie) și de Alexandru Nyisztor (spadă). După o evoluție mai puțin reușită în grupă, Alex a făcut spectacol în preliminarii unde a trecut de rusul Igor Tourchine (15-11) și de cehul Richard Pokorny (15-14). Pe tabloul de 64 sătmăreanul va lupta mâine cu elvețianul Max Heinzer, favorit numărul 2. Din păcate, tot la spadă, Adrian Pop, Arkoși Bertalan și Alin Sbîrcia au fost eliminați în fazele preliminare. (Daniel REMEȘ)
CM SCRIMĂ‚ – Dolniceanu începe asaltul pentru o medalie
Ziua a treia a Campionatului Mondial din Budapesta (Ungaria) ar putea aduce prima medalie pentru delegația României. În proba de sabie masculin țara noastră va fi reprezentată de Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea și Ciprian Gălățanu, toți elevii lui Mihai Covaliu, președinte-antrenor. Cele mai mari șanse la o medalie le are Dolniceanu. Proaspăt campion european și favorit numărul cinci, Tibi va începe asaltul la ora 14:30 împotriva japonezului Kenta Tokunan. (Daniel REMEȘ)
TENIS – „Hăne” își donează primele pentru copii
Victor Hănescu va dona banii câștigați în Cupa Davis pentru dezvoltarea tenisului la nivel de juniori prin campania „Orice campion are un început”. În cadrul acestei campanii se dorește sprijinirea elevilor și juniorilor de pe întreg teritoriul României. Primul eveniment va avea loc, mâine, la Tenis Club Curtea de Argeș, unde câteva sute de juniori vor primi echipament sportiv care să îi ajute în dezvoltarea unei cariere în sport.
HANDBAL – România, la un meci de semifinale
Naționala femină de tineret (U19) a obținut aseară, la Sondenborg (Danemarca), o victorie importantă în lupta pentru calificarea în semifinalele Campionatului European. Tricolorele au jucat aproape perfect în fața Franței și s-au impus cu 27-20. România a acumulat două puncte în grupa principală și va juca azi (ora 21:00) un meci decisiv în fața Rusiei, în care victoria este obligatorie. Rusia și Norvegia aveau două puncte înaintea jocului direct de aseară, terminat după închiderea ediției. (Marius HUȚU)
HANDBAL – Karabatic, comparat cu Neymar
Nikola Karabatic, unul dintre cei mai buni handbaliști ai lumii, a fost comparat de spanioli cu fotbalistul Neymar, după ce ambii au ajuns în această vară la FC Barcelona. Când a fost întrebat de acest aspect, Karabatic, dublu campion mondial și olimpic, a declarat: „Sunt flatat să fiu comparat cu Neymar, dar eu am câștigat deja câteva titluri. El trebuie să câștige unul sau două titluri mondiale și apoi vorbim”. (Marius HUȚU)