Asemenea multor alte sporturi de la noi, natația nu știe în ce ape se scaldă în 2010 din cauza incertitudinii în privința bugetului. Nu s-a dus pe copcă în timpul sezonului hibernal datorită surselor extrabugetare, iar în debutul primăverii, un colac moral de salvare tocmai i-a fost aruncat de Camelia Potec (foto).
Aflată în cantonament în Grecia, alături de tehnicianul francez Philippe Lucas, campioana olimpică de la Atena i-a informat recent pe oficialii federației că pare decisă să-și prelungească activitatea până la Olimpiada din 2012, când va fi împlinit deja 30 de ani, o vârstă la care fostele adversare sau colege fie sunt mămici , fie au devenit antrenoare, fie s-au lăsat de mult.
Ia startul la Naționale Ambițioasa brăileancă n-a fost încă prinsă de „vârtejuri”, a înotat chiar împotriva curentului când nimeni nu-i oferea condiții de pregătire în limita bunului-simț și totuși nu i s-au înecat corăbiile când i-a fost trântită ușa‑n nas prin România. S-a refugiat în Franța, ridicând ancora din nou de la Canet, pentru o călătorie cât mai lungă prin bazinele Europei. Iar startul pare în grafic. În februarie, stelista s-a impus la Grand Prixul de la Bordeaux (400 m și 800 m), luna viitoare se va încălzi la Naționalele de la Pitești (14-18 aprilie), pentru ca în august să se dezechipeze la Europenele de la Budapesta.
Neoprenul, înlocuit de textile Și totul în contextul în care tot mai mulți înotători rămân definitiv la mal din cauza noii reguli impuse de FINA, forul mondial care a impus ca celebrele costume de neopren să fie scoase din circuit și să fie înlocuite de cele textile. Pe Cami n-o sperie însă amănuntul, iar antrenorul federal Octavian Tileagă a confirmat informația conform căreia Potec va merge și la Londra. „Tocmai am nominalizat-o pentru lotul olimpic pe care îl vom propune Comisiei Tehnice a COSR. Noi avem încredere totală în ea și considerăm că poate aduce superrezultate în continuare și chiar la Londra. Ea s-a arătat dispusă să participe și la ediția din 2012”. Ediție la care probabil ea va marșa pe 800 m, întrucât specialitatea ei favorită (1.500 m) nu e probă olimpică.
„Tot pe Camelia ne vom baza și la Londra, pentru că restul înotătorilor din lotul olimpic sunt foarte tineri. Abia acum se face schimbul de generații” Doina Sava, fosta antrenoare a Cameliei
„Medalia de la Roma mi-a întărit convingerea că încă mai am potențial” Camelia Potec, triplă participantă la JO 875 de zile au mai rămas până la startul JO de la Londra. 1 bronz (1.500 m) a cucerit stelista la CM 2009, la Roma
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER