Când gura bate Curteanu
„N-ai creier, n-ai creier”. Cel care nu are creier este Florentin Petre, iar cel care-l anunță pe Petre că nu are creier, este Alexandru Curtean. Secundul lui Țălnar a fost înștiințat că nu are creier în minutul 54 al meciului cu Vaslui, atunci când l-a chemat la schimbare pe fostul jucător de la Poli. Supărat, Curti, așa cum este alintat de colegi, a mers către bancă, l-a lăsat cu mâna întinsă pe Ilie Alexe, colegul din stafful lui „Petre fără creier” și, înainte să se așeze, a pus un șiret curat pe o sticlă plină cu apă.
Asta a fost ultima execuție din cariera de până acum a lui Alexandru Curtean, un fotbalist care are creier cât să-l anunțe pe Petre că el nu are. Penultima s-a concretizat la o fază fixă, cu vreo cinci minute înainte să-și dea seama de capacitatea intelectuală a lui Petre. Lovitură liberă, 30 de metri lateral dreapta. Ce ar fi trebuit să fie o centrare în careu pentru fruntea vreunui coechipier, s-a concretizat într-o pasă cu preluare pentru un adversar. Dacă joci împotriva lui Curtean (fără să ai nevoie de prea mult creier) după o asemenea oportunitate, îți dai seama că ești invitat la contraatac. Probabil, Petre ar fi centrat mai bine chiar și cu sticla contorsionată la nervi de ristul fin al elevului său.
Și dacă tot suntem printre bornele fluctuante ale IQ-ului aflat în dotarea lui Curtean, mergem la meciul cu Steaua. Ce coincidență, tot în minutul 54! O fi un semn, că tot am pomenit de IQ! Dinamo recuperează o minge la jumătatea terenului, balonul ajunge la Curtean care urcă spre careul advers. Fază de trei contra doi, în dreapta se demarcă Dănciulescu, în stânga Alexe. Surpriză însă, omul care-l anunță pe Florentin Petre că are unele probleme la mansardă, preferă un șut de la 25 de metri în locul unei pase care, cel mai probabil, i s-ar fi contabilizat în CV cu un assist.