Capac în pușcărie!** Ei au ‘evadat’ din Rahova spre Alcatraz

Penitenciarul Rahova s-a transformat ieri, pentru câteva ore,
într-o Arenă de Baschet. Totul a fost încropit ad-hoc de Red Bull
România, care și-a desemnat câștigătorul finalei King of the Rock –
un inedit concurs la care au participat foști sau actuali jucători
români profesioniști de baschet. Câștigătorul, Hristu Șapera, fost
jucător la Rapid și antrenor al naționalei masculine U14, campioană
mondială en-titre, a evadat spre Alcatraz!

La geamuri, hărmălaie, pumni fluturați parcă de pariori înfocați!
Sunt o parte dintre cei certați cu legea. Cei mai norocoși de azi
(n.r. – ieri), pentru că își duc pedeapsa în corpul cu vedere spre
terenul pe care zburdă libertate lor! E ca o tribună principală!
Vis-a-vis, speranțele se izbesc de zidul gri cu moț din sârmă
ghimpată! Dar nu-i nimic, pentru că sportul cu cei mai mulți
practicanți în România le deschide parcă ușa coliviei. Și evadează!
Măcar imaginar. Pentru câteva momente.

Favoriții?
Tatuații

Jos, zdrahonii de peste 1,90 m își fac apariția! De bună voie și
nesiliți de nimeni, ușor stingheri, cu o geantă de echipament și
priviri întrebătoare pătrund pe porțile penitenciarului de
siguranță maximă Rahova. E chiar și valorosul dinamovist Răzvan
Popa, sunt jucători cu vechi state în Divizia A. Toți s-au impus în
turneele preliminare din București, Cluj și Timișoara și sunt cei
mai buni în baschetul „unu la unu” . Se joacă în sistem sferturi,
semifinale, finală și mai departe urcă primul care ajunge la 11
(condiția fiind ca adversarul să nu marcheze nimic) sau cel care
încheie în avantaj după 300 de secunde. E nebunie, ce mai, și
pielea li se face de găină chiar și combatanților! Favoriții
tribunei devin jucătorii cu tatuaje la vedere! „Sunteți de-ai
noștriiiii”, aterizează strigătele tribunei. Urlă când mingea se
plimbă pe inel, îl fluieră pe „Rodman” sau pe „Jordan” și trag
speranțe că fiecare meci se va termina cu prelungiri. Pentru a-și
prelungi și injecția cu vise. Totul se termină însă, se aude un „ei
pleacă, dar noi tot aici rămânem”, iar jucătorii răsplătesc
încrederea cu aplauze aruncate spre cele mai înfricoșătoare geamuri
din România.

Închisoarea Alcatraz (California) este cea mai cunoscută într-un
top al închisorilor de maximă siguranță. Între 1934 și 1963, a
găzduit peste 1.500 de infractori, printre care și Al Capone,
niciun deținut nereușind să evadeze, aceștia murind împușcați,
înecați în apa Golfului sau mâncați de rechini

Publicat: 27 06. 2011, 08:33
Actualizat: 27 06. 2011, 08:35