Caramavrov despre chinul echipei lui Rădoi: „Steaua, complet nepregătită pentru Europa”
Rar am văzut o echipă mai dezlânată, mai nesigură, mai dezorganizată și mai fricoasă decât acest fcsb al lui Becali din meciul cu Trencin. Practic, omul n-a învățat nimic din ce a pățit cu Ludogoreț. Cred că nu și-a dat seama nici de erorile făcute la jumătatea sezonului trecut, care puteau să-l coste titlul, deși echipa avea un avans imens după tur.
Steaua cu Trencin a fost ca un vis urât. Erori peste erori, de marcaj, de poziționare, de pasare, de așezare. O echipă amorțită, cu jucători care parcă abia se dăduseră jos din pat, fără o idee clară de joc, fără o strategie, fără nimic.
Și ieșirea lui Varela e „cu cântec”, dacă într-adevăr el a fost forțat să joace după accidentarea din meciul tur.
Una peste alta, Steaua a părut complet nepregătită pentru această fază a competiției. Nu a avut soluție de siguranță după înlăturarea unui fundaș valoros, nu a adus în această vară un număr 10 care să concureze cu Stanciu, l-a transferat târziu pe Tade și nu are nici pe acest post o concurență sănătoasă. Și să nu mai vorbim de faptul că nu l-a înlocuit pe Arlauskis cu un portar de aceeași valoare. De fapt, nu l-a înlocuit cu nimic!
După 0-2, au fost ocazii de 0-3 ale slovacilor, iar după 2-3 putea fi 2-4, în niște minute de final halucinante, cu o echipă oaspete dominând, deși juca în inferioritate numerică.
Problema e că până la Partizan nu mai pot fi schimbate multe, singurul lucru pozitiv fiind acela că fotbaliștii aceștia parcă certați între ei vor mai juca un meci în campionat. Și că Partizan nu e neapărat o sperietoare.
În condițiile actuale, calificarea e greu de obținut, dar bineînțeles că nu este imposibilă. Să vedem ce poate schimba Rădoi în numai o săptămână!