Casa campionilor a ajuns casa văduvelor. Răzvan Toma scrie despre Ion Voinescu

Casa campionilor a ajuns casa văduvelor. Răzvan Toma scrie despre Ion Voinescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stelist sau ne-stelist, pe Ion Voinescu nu aveai cum să nu-l apreciezi pentru tot ceea ce făcuse în carieră, dar și pentru felul lui de a fi. Rar mi-a fost dat să văd un om atât de corect și de punctual. Probabil că era românul la care era cea mai valabilă acea zicere nemțească „Ein Mann, ein Wort”. Cu toate că gloria ca fotbalist a cunoscut-o în anii comuniști, nu s-a dezis niciodată de perioada primilor săi pași în fotbal pe care i-a făcut în curtea lui Ionel Mociorniță, unul dintre marii capitaliști ai României, înainte ca această biată țară să fie înghițită de „ciuma roșie”. Am avut în mai multe ocazii plăcerea de a-l întâlni și asta de vorbă cu el. Am cunoscut-o și pe soția sa, doamna Elena Voinescu, fost cadru didactic, o doamnă agreabilă și respectabilă, lângă care a stat alături aproape 63 de ani, având o frumoasă căsnicie. Două suflete pereche care s-au găsit repede.

După ce s-a stins de curând, este adevărat, s-au ținut momente de reculegere la meciurile etapei, s-a pomenit mai des decât în alte cazuri despre dispariția sa, s-au scris rânduri despre el, unele mai din suflet, altele fără. Cu toate acestea, consider că a fost mult prea puțin. Mai puțin decât despre moartea celei care a fost Israela Vodovoz… Deh, așa-i trebuie lui nea „Țop” dacă n-a vrut să devină personaj de tabloid. Sau probabil că dacă ar fi părăsit această lume mai în tinerețe, dispariția sa ar fi atras mult mai mult atenția. Dar mai bine așa, că a putut trăi mult și a putut duce o viață tihnită alături de persoane dragi și oameni care în marea lor majoritate l-au apreciat. Rămânem însă cu aceeași mirare combinată cu tristețe, cum de alte țări știu să-și aprecieze dar și să-și plângă marile valori și noi nu!

Am avut în mai multe ocazii plăcerea de a-l întâlni și discuta cu Ion Voinescu. Am regretat că nu mai trăiau nici tata, nici tata-mare ca să le împărtășesc aceste experiențe, căci ei, pe când eram un puști, îi auzeam discutând despre el ca despre un Superman. În urmă cu nouă ani, l-am vizitat ultima oară la el acasă, când am realizat un reportaj despre cariera sa, rămânând impresionat când l-am văzut pe cel care cândva sărea ca un resort din bară în bară, călcând acum cu pas greoi și temător în drumul său în a-mi deschide poarta de la curte. Iar în timp ce urcam spre etajul unde locuia, îmi povestea cu un umor amar, că în urmă cu câteva zile din neatenție dar și slăbiciune se prăvălise pe acele scări, iar aptitudinile de portar îl ajutaseră să cadă în așa fel încât să nu sufere vreo fractură, scăpând doar cu vânătăi și o mare sperietură. Când îmi spunea acele vorbe, îmi amintisem că și după ce ieșise la pensie, abia îi puteai ține pasul atunci când mergeai alături de el pe stradă, energia sa rămânând aproape nealterată. Iar acum… Bătrânețea târzie însă nu ține cont de CV-uri, titluri, cupe, selecții, de alte statistici, nici măcar dacă ai dus o viață ponderată, împovărându-te cu cele mai grele cazne chiar atunci când zici că ai driblat-o.

Că am pomenit despre casa lui Ion Voinescu, aceasta are o poveste interesantă și s-a mai scris despre ea de-a lungul timpului. Este situată undeva în apropierea Pieței Domenii din Capitală, într-o zonă cu vile mari, arătoase. Nici aceasta nu face excepție. Are trei niveluri, pentru că, de fapt, nu aparținea în totalitate lui Ion Voinescu, ci și a încă alți doi foști mari fotbaliști, Vasile Zavoda și Ilie Greavu, fiecare având etajul său. Asocierea este una aparte, dacă la Zavoda și Voinescu era una logică, ambii jucând împreună ani buni la CCA și fiind pe mai departe încadrați în Ministerul Apărării Naționale (fost al Forțelor Armate), Greavu a fost un simbol al Rapidului și niciodată n-a avut vreo tangență cu combinația de culori roșu-albastru. În afara prieteniei care îl lega de cei doi. Astfel, acest trio a hotărât prin anii 70 să construiască această locuință în care aveau să locuiască împreună ani buni, în pace și înțelegere, familiile lor. De aceea, acea vilă mai putea fi numită, fără vreo teamă de a exagera, și casa celor trei campioni. Însă vine o zi când se va sfârși, așa cum spun niște versuri, iar Greavu a fost primul care a simțit-o, la 31.03.2007 părăsind această lume. L-a urmat Zavoda, la 14.07.2014. Iar acum, după ce la 09.03.2018 s-a dus și Ion Voinescu, această vilă plină de viață și grandoare a ajuns o casă de văduve.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți trei!

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×