Caz emoționant în fotbalul românesc!** Își riscă viața ca să mai poată juca: „Îi dau eu un rinichi!”

Redactor:
Radu Faur
Caz emoționant în fotbalul românesc!** Își riscă viața ca să mai poată juca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Munca de o viață și speranțele unuia dintre cei mai promițători portari din România sunt pe cale să se năruiască. Dumitru Vlad Paul (22 de ani) a rămas fără splină în 2007, iar săptămâna trecută i s-a scos rinichiul stâng după o ciocnire violentă, în minutul 30 al partidei UTA – Luceafărul Oradea (2-0).

Chiar dacă viața nu i-a surâs deloc, tânărul goalkeeper nu vrea să își ia adio de la fotbal. Internat la secția chirurgie II a Spitalului Județean din Oradea, Vlad ar vrea să se ridice din pat, îi e dor deja de mirosul gazonului, dar pe moment abia poate să meargă până la geamul salonului.

„Doctorul mi-a spus că îmi risc viața!”

Ziua în care Dumitru repeta performanța lui Duckadam de la Sevilla e tot mai îndepărtată. În finala campionatului național de juniori din 2009, FC Bihor â€‘ Steaua, portarul orădean a apărat patru lovituri de departajare. Mama lui i-a adus în salon medalia de campion și trofeul obținut în urma acelei finale, pentru a uita preț de câteva momente că, în locul plonjoanelor, Vlad se chinuie acum să facă o plimbare sau două pe zi până la fereastră și înapoi.

Am intrat în salon, împreună cu antrenorul Luceafărului Oradea, Florin Farcaș. Vlad ne anunță din prima, parcă fără a-și da seama de însemnătatea frazei pe care avea s-o enunțe: „Azi dimineață (n.r. – ieri), la vizită, doctorul mi-a spus că n-o să mai pot juca fotbal de performanță, pentru că îmi pun viața în pericol”. A urmat o tăcere de câteva zeci de secunde, apoi tânărul portar și-a arătat latura luptătoare. „Eu nu sunt împăcat cu gândul ăsta. Sper să nu fie așa”, a spus Dumitru. De vineri, de la prânz, nu a mai mâncat nimic. E hrănit cu glucoză, prin perfuzii. „Încă mă mai doare. M-am plimbat azi dimineață până la geam și înapoi, dar în rest doar întins am stat, mi-e foarte greu să mă ridic”, a completat portarul Luceafărului.

„De ce m-au externat medicii din Arad?”

Dumitru Paul a rămas fără două organe interne, dar nu se gândește să renunțe. Splina i-a fost scoasă în 2007, după un accident suferit într-un meci de juniori. Nenorocirea din acest an a avut două părți. Prima s-a petrecut pe stadionul UTA, vinerea trecută, după un duel cu un jucător al arădenilor, Sindou Dosso. A doua parte e cea din spitalul din Arad, unde doctorii nu i-au pus diagnosticul corect. Abia a doua zi a fost operat, medicii din Oradea fiind obligați să-i scoată rinichiul stâng. „Nu am de ce să fiu supărat pe Dosso, dar nu îmi explic de ce medicii de la Arad m-au externat. Dacă mă diagnosticau corect, poate nu pierdeam rinichiul”, a spus portarul de 22 de ani.

Mama a jucat handbal

Mama lui Vlad a fost handbalistă și probabil că portarul a moștenit de la ea dragostea pentru sport și spiritul de luptător. „Dacă s-ar considera că ar fi benefic, dacă aș fi compatibilă, eu i-aș dona un rinichi, ca să poată reveni pe teren. Fotbalul e visul lui, e viața lui, dacă el asta își dorește, eu îl susțin. Iar dacă ăsta e sfârșitul și va fi să nu mai joace niciodată, probabil va face școala de arbitri sau de antrenori. Fotbalul e viața lui, asta a învățat, asta i-a plăcut”, a declarat Lucia Paul. Doctorul Ioan Corneliu Negrini, cel care l-a operat pe Dumitru, nu a vrut să facă niciun fel de comentariu pe acest caz.

„Îl sfătuiesc să se lase!”

Totuși, doctorul Pompiliu Popescu spune că șansele ca Dumitru Paul să revină pe teren sunt destul de mici, mai ales că și-a pierdut splina și un rinichi. „Trebuie să fii nebun la cap ca să mai joci în aceste condiții. El mai poate reveni doar dacă își găsește un donator și face un transplant pentru un al doilea rinichi. În orice alt caz, îl sfătuiesc să se lase. Ce s-ar întâmpla dacă primește încă o lovitură de acest gen? Putem asista la o tragedie. Portarul e mult mai expus decât un jucător de câmp”, a spus medicul echipei naționale.

De la vârsta de șase ani e tot pe stadion. Vacanță nu a avut, copilărie nu a avut. Când a primit primele ghete cu cram­poane, le-a luat și a dormit cu ele în pat
Lucia Paul, mama lui Dumitru

Poate că încă nu realizez ce se întâmplă, dar nu pot să accept faptul că nu voi mai juca. De mic sunt rapidist și încă mai am visul de a apăra poarta Rapidului
Dumitru Vlad Paul, portar Luceafărul Oradea

E un copil talentat, promitea foarte mult, dar soarta a fost atât de dură cu el. Era unul dintre cei mai liniștiți jucători pe care i-am avut în ultimii ani la echipă
Florin Farcaș, antrenor Luceafărul Oradea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×