Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul „Valiza”, în urma sentinței definitive a ÎCCJ în acest dosar.
„Cazul va fi deschis, dar nu a apărut deocamdată o decizie oficială (n.r. – a instanței). Până nu există un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am văzut în presă e interpretabil, unii au spus că a fost condamnat pentru corupție, alții pentru fals și uz de fals, și alții pentru mită. Eu nu mă pronunț, că nu am dreptul, pentru că eu pot influența comisiile, dar pot să vă spun că mâine-poimâine, când se va da hotărârea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat”, a spus Alexandru pentru MEDIAFAX.
Valentin Alexandru a mai explicat că acest caz va fi analizat pe baza regulamentului disciplinar de la data săvârșirii faptei, sezonul 2007/2008.
„Există o soluție definitivă a instanței de recurs a federației, apoi au pasat-o la noi. Noi am zis că nu putem să o definitivăm până nu apare soluția asta. A apărut după cinci ani. Noi am suspendat-o, nu am pus-o în aplicare, pentru că am vrut să vedem ce se întâmplă, poate îl achită pe om și nu suntem zdraveni la cap. Acum o să reluăm chestiunea și să vedem dacă e vorba de articolul 60 sau articolul 61, din ROAF-ul din 2007-2008. Se va aplica „biblia” (regulamentul disciplinar) de la momentul ăla, când s-a comis fapta, pentru că nu ar fi corect să o aplici pe cea de anul ăsta. Nu e vorba de excludere în niciun caz. E vorba de pedepsirea celor care au săvâșit fapta. Apoi, articolul 60 vorbește ceva de depunctarea echipei. Nu am exact în cap în momentul ăsta. Iar la articolul 61, unde e vorba de manipulare, e vorba doar de persoana care a săvârșit fapta. Se va relua toată chestiunea, ori validăm hotărârea ultimei instnațe de recurs a federației, cum era atunci, ori se va reanaliza. Atunci nu era vorba de retrogradare, după cazul valiza a fost introdusă această chestiune. E vorba doar de depunctare„, a spus Alexandru.
Oficialul ligii a precizat faptul că în soluționarea acestui caz va fi importantă precizarea termenilor „corupție” și „mită”, pentru a putea fi aplicat corect regulamentul: „Nu te poți juca cu viața unui club, e foarte important dacă e corupție sau mită. Dacă e corupție, avem un articol pentru corupție, dar avem și un articol pentru implicarea, manipularea unor situații pentru influențarea rezultatului unui meci. Deocamdată, după opinia noastră, acolo se încadrează. În limbajul nostru penal, corupția este mită. Dar în același timp, în limbaj european, se spune așa: mita între persoane sau entități private nu e corupție, e mită. Cu pedepsele de rigoare. La noi nu se face însă această delimitare. Trebuie să ne consultăm cu cei mai mari juriști. Eu aștept ceva oficial, să scrie, e corupție sau mită? Azi am dedicat toată ziua acestui caz, am pus avocații să caute, ce este corupție sau mită”.
Marți, președintele LPF, Dumitru Dragomir, afirmase, într-o conferință de presă, înaintea sentinței ÎCCJ, că FC Steaua nu riscă vreo sancțiune pe plan intern în cazul în care finanțatorului clubului, Gigi Becali, va fi condamnat pentru corupție, în dosarul „Valiza”.
„Din punct de vedere al regulamentelor sportive românești, Steaua nu pățește nimic. Ca să fie foarte clar. Din punct de vedere al regulamentelor sportive, FRF, FIFA, UEFA, pentru noi e caz încheiat. A fost judecat o dată. După vechiul regulament cazul a rămas la comisiile Ligii să se decidă după ce se termină dosarul penal. Iar în regulamentul vechi, care trebuie să se aplice, scrie că au trecut cei cinci ani. Cum s-o vezi pe Steaua în Liga a II-a? Păi Becali nici nu era în acte. A, că făcea el pe nebunul pe la televizor, asta e altceva. Din punct de vedere regulamentar Steaua are acoperire, sigur că da”, a declarat Dragomir.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită și una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupție în fotbal, UEFA ar putea dicta sancțiuni împotriva echipei Steaua, campioana României. Totodată, dosarul „Valiza” ar putea fi reanalizat și de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal, ținând cont că există o decizie definitivă a instanței.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în 11 mai 2006, finanțatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistrița” sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul Federației Române de Fotbal. Concret, fotbaliștilor de la Bistrița li se cerea să-și apere corect șansele și să obțină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.
Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, contracandidata echipei FC „Steaua București” la câștigarea titlului de campioană, preciza DNA.
La 4 iunie 2008, echipa Steaua București a fost penalizată cu șapte puncte de Comisia de Disciplină a FRF, iar formația Universitatea Cluj cu șase puncte după scandalul valizei cu bani de la Cluj-Napoca. Finanțatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani și i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeași perioadă și a primit o amendă de 200.000 de lei, iar președintele de atunci al grupării ardelene, Anton Doboș, a primit aceeași sancțiune ca Gigi Becali. De asemenea, jucătorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) și Petre Marin (Steaua) au fost suspendați câte șase luni și amendați cu 180.000 de lei.
Comisia de Apel a păstrat aceste sancțiuni, dar Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a anulat, la 3 iulie 2008, toate deciziile luate de Comisia de Disciplină. Doar Becali și Doboș au primit din partea CAF o suspendare de șase luni și o penalitate de 200.000 de lei, fără a li se interzice accesul pe stadion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER