Ce-am mai râs!**

Scumpo, află despre mine că sunt bine sănătos, îmi merge bine
și, ce e mai important, mă distrez de minune la meciuri în România.
Uite, chiar miercuri am râs la partida cu Dinamo cum n-am mai făcut
de mult. Poate chiar de la meciul cu Ceahlăul. Prima dată a venit
saltimbancul care mă plătește și a behăit ceva la Stoichiță, despre
cum să-l plimbe pe Ovidiu Petre prin apărare. N-am înțeles nimic,
deoarece măscăriciul nu știe românește nici cât știu eu fotbal. Pe
urmă ne-a strâns nenea Mihăiță și ne-a spus câteva glume, de ne-am
tăvălit pe jos de râs. De exemplu că Petre Marin o să-l întreacă pe
Torje, că o să joace Pleșan sau că o să intre Baciu. Chiar Bănel,
că-i mai tupeist, a zis că, dacă-l bagă pe Baciu, o să fie doi
ciobani pe stadion! Mamă, ce-am mai râs! A venit și domnul
Argăseală în vestiar, îi venea și lui să râdă, dar n-a făcut-o. Nu
râde decât dacă are voie.

Mi-am făcut și prieteni la meci. Prima dată, Alexe, bun băiat,
după ce mi-a dat gol, mi-a promis că nu mă mai face de rîs. Pe
urmă, Andrei Cristea, șmecherul, a profitat că stăteam de vorbă cu
Baciu și mi-a dat gol. Dar și dacă prindeam șutul ăla luftat, cred
c-o degajam până în poarta lui Dolha. Mamă, ce noroc au avut că au
scăpat! După gol i-am făcut și o poantă lui Cristea, i-am strigat:
scoate-ți tricoul, scoate-ți tricoul! Ce-am mai râs când i-a dat
„galben” Brad Pitt. Nea Stoichiță mânca niște bomboane pe margine
și dădea din umeri. Săracul, nu înțelege tactica de la patron, asta
cu toate oile la mijloc, ciobăneștii Marin și Bănel alergând pe
lângă țarc și grecul în față, cu piciorul întins, poate pică ceva
pe el.

Poate vin p-acasă, în Columbia, săptămâna viitoare, că am obosit
să bat duble pe picior. Și trebuie și Tătărușanu să mănânce o
pâine.

Hai să-ți spun, draga mea, și ultima poantă. Zicea Dinu că
Steaua voia să le dea 100.000 de euro ca să facă blat. Ce fraier!
De fapt, la pauză, Borcea i-a pus lui șefu’ o valiză în portbagajul
Maybach-ului. Doar toate-s afaceri, nu?

A, că mă întrebai data trecută: da, bomba lui Tănase e mai
rotundă ca-n reviste. E Hiroshimă rău, ha, ha! Al tău, Zapy.

Publicat: 19 03. 2010, 12:00
Actualizat: 19 03. 2010, 12:00