Cedarea pachetului majoritar lui Fatih Taher și câștigul implicit a peste 30 de milioane de euro l-au determinat pe omul de afaceri, George Copos să reinvestească profitul în achiziționarea de acțiuni la hotelul Hilton. Conform ediției azi a ziarului „Cotidianul”, Copos vrea să cumpere și mai multe acțiuni decât deține în prezent la Hilton. Astfel prin intermediul Ana Imep Pitești, giuleșteanul vrea să achiziționeze 1,9 milioane de titluri la Athenee Palace SA (ATPA), acționar al firmei Athenee Phenix Group (APG), firma sub denumirea căreia se află hotelul Athenee Palace Hilton.
Titlurile, informează sursa citată, reprezintă 31,5 % din numărul total de acțiuni. „Oferta noastră este de 11 lei pe acțiune” spune Copos, adică 26% sub prețul listat la bursă. Principalul acționar al hotelului este Ana Hotels cu 52,47%, controlată de fostul finanțator giuleștean care urmărește să cumpere o cotă parte din dividentele celui de-al doilea acționar APG, cu o participație de 35,59%.
Copos expert în domeniul hotelier:
Deține două hoteluri de cinci stele în Capitală – Athenee Palace Hilton și Crowne Plaza Total de 436 camere Cifra de afaceri cumulată de 22,9 mil. euro în 2007, pe cele două unitați Încă cinci hoteluri în provincie, administrate prin compania Ana Hotels Cifra de afaceri estimată la peste 43 milioane de euro, pentru toate hotelurile din portofoliu, în 2007
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER