Ce ne facem în Liga Campionilor?
Steaua și CFR n-au jucat fotbalul pe care îl așteptam de la două echipe ce se băteau pentru titlu, două echipe ce ne vor reprezenta în Liga Campionilor.
Steaua s-a împleticit în retur, culmea, din victorie în victorie. Echipa nu și-a convins nici patronul că are valoare, dar, până la urmă, ăsta a fost materialul uman adus chiar de conducătorul suprem din Ghencea. CFR a cedat surprinzător în retur, ținând cont de investițiile din acest sezon, de diferența de puncte pe care o avea în fața Stelei și de valoarea lotului arătată în tur.
Cu toate acestea, eu cred că Steaua și CFR vor avea o altă față în Liga Campionilor. Precedentele participări ale roș-albaștrilor în această competiție au arătat tuturor că aici nu se poate merge cu jumătăți de măsură. Ori investești serios și îți faci echipă, ori te faci de râs în confruntările cu marile forțe.
De aceea sunt convins că Gigi Becali și Arpad Paszkany vor dori să realizeze mai mult decât s-a realizat până acum, adică o calificare în primăvara europeană a Ligii. Dacă privim acum spre echipe și spre loturi, poate
Poate e prea devreme, dar eu zic că putem spera la participări onorabile în Liga Campionilor.
Dănciulescu n-a reușit niciodată să-l impresioneze pe selecționer, deși nu se află la primul titlu de golgheter. Dinamovistul a înscris sezon de sezon goluri multe pentru echipa sa, dar n-a mai pupat nicio convocare cam de multă vreme. De ce e Marius Niculae mai bine văzut? De ce e Marica favorit la Europene, deși n-a marcat niciun gol?
Ne-am întors în trecut, când blaturile aveau acceptul forurilor care conduceau fotbalul românesc. Așa s-a ajuns ca un meci care ar fi putut decide o retrogradată sau o salvată să nu mai fie televizat, și mă refer la partida Ceahlăul – Poli Timișoara. La fel s-a lucrat și în ceea ce privește participarea în Intertoto.
După aberațiile lui Copos, a venit „gargaragiul” Taher să ne arunce în față tot felul de tâmpenii. Ba că Bölöni va câștiga trei milioane de euro pe an la Rapid, ba că îl vrea pe Rădoi, ba că va băga inițial 10 milioane de euro în transferuri. Totuși, până acum nimic concret. Doar discursuri, reclamă la TV și în ziare, imagine și multe minciuni
Ceea ce trebuie să fie încă o etapă de construcție spre provocarea finală numită grupele Champions League se poate transforma într-un foc de artificii prost executat, terminat cu arsuri și cicatrice pe viață. Mulți dintre fotbaliștii lui Andone s-au autodepășit în acest sezon, obținând o performanță peste valoarea și capacitatea lor de digestie. Vă dați seama cum vor reacționa la contactul cu adevăratul fotbal mare niște oameni care s-au chinuit spasmodic să înscrie un gol ultimei clasate din Liga I! Nici mult-vehiculatele transferuri nu pot aduce mari îmbunătățiri. Dacă vor veni prea mulți în primul „11”, s-ar putea pierde bruma de omogenitate și s-ar genera conflicte și frustrări interne. Iar dacă actualul nucleu va rămâne pe poziții, revenim la fraza anterioară. Abia în perioada următoare vom vedea capacitatea de a gestiona succesul a șefilor din Gruia.
Aceeași problemă, doar că șefii roș-albaștrilor trebuie să managerieze un eșec. Care nu ține strict de acest sezon, ci de indecizia care a marcat deciziile încă de pe vremea lui Olăroiu. După cum au remarcat și patronul, și Rădoi, în lotul Stelei există fotbaliști plafonați măcar de doi-trei ani, care oricum au obșinut de la viața sportivă mai mult decât ar fi visat vreodată. Lipsiți de valoare și plafonați, nu pot decât să atârne de picioarele unei echipe care acum ar fi trebuit să facă pasul decisiv spre fotbalul mare. În săptămânile care vin ne vom lămuri dacă șefii din Ghencea se pregătesc de Cupa UEFA sau de primul sezon fără rușine în Champions League.