Ce nu înțelege Burleanu. De ce e greu să fii președintele FRF când tu ești specializat în „europenizarea partidelor politice”, n-ai dat cu fundul de gheață iarna, la miuțe, și nu știi că Răducioiu a fost coechipier cu Lupescu

Devine evident, pe zi ce trece, că Răzvan Burleanu a trecut în defensivă după apariția lui Ionuț Lupescu printre contracandidații la alegerile pentru șefia FRF. Se precipită, comite erori neprovocate, intră în polemici inutile, lasă impresia că a făcut o obsesie față de fostul internațional. Nici consilierii nu-l mai pot ajuta în acest moment.

La conferința de presă de miercuri, ținută după Comitetul Executiv al federației, președintele FRF a reacționat neinspirat la întrebările puse de un jurnalist de la Gazeta sporturilor. Reporterul a observat, judicios, că dacă acum o lună administrația FRF (probabil convinsă, ca toată lumea fotbalului, că Lupescu nu va accepta să candideze) își exprima „speranța” că fostul internațional va intra în cursă pentru a avea „dezbateri adevărate, pe idei și programe”, situația s-a schimbat la 180% după ce evenimentul chiar s-a produs.

Pus în fața acestei discrepanțe între vorbele și faptele sale, Burleanu s-a strâmbat și, timp de câteva minute bune, a divagat. A devenit agresiv, l-a întrebat pe interlocutor dacă i-a citit programul, l-a pus să enumere ideile trecute în platforma cu care candidează. L-a acuzat, în final, că n-a avut răbdarea să îl lectureze. L-a atacat, din nou și din nou, pe Lupescu. Până la urmă, n-a răspuns întrebării: va continua „dezbaterea de idei” în același fel?
A reacționat ca un politician și nu ca un personaj din fotbal.

Ce se întâmplă când îl punem la Casa Fotbalului pe tovarășul de la Partid: nu știe, dar e cadru de nădejde, se poate califica la locul de muncă 

S-ar părea că „domnii de la Partid” l-au lăsat din brațe pe „cadrul de nădejde”. FOTO: Mediafax

Pe nesimțite, s-a produs și o schimbare de paradigmă în campania electorală, în ultimele zile: lumina reflectoarelor s-a mutat pe Lupescu. Până la venirea acestuia, în ultimele luni, toată lumea vorbea de Burleanu. Unii de bine, alții de rău. Dar toți se raportau la Burleanu. Nu existau alte personaje.
Venirea lui Lupescu l-a lăsat pe actualul președinte fără spectatori. Însuși Burleanu s-a mutat de pe scenă în tribună. Miercuri a avut al treilea atac, în nicio săptămână, la ceea ce spune și face Lupescu. Siguranța ușor arogantă afișată până atunci de Burleanu s-a risipit ca un fum. Simultan, a dispărut și aparența de competență dată de discursurile lui Burleanu – scurte și rare.

Președintele FRF își urmărește azi cu atenție contracandidatul și apoi fie îl critică, fie încearcă să se disculpe. Miercuri a repetat de trei ori că „nu e nevoie să fi jucat fotbal de performanță” ca să iei deciziile corecte ca președinte al federației.

Într-adevăr, nu e obligatoriu, dar trebuie totuși să fi fost măcar în fenomen, să ai un minim background, să-ți pese și să ai respect față de oamenii cărora le-ai ajuns șef. Trebuie să înțelegi despre ce vorbești.

Scos din zona sa de confort, Burleanu a pierdut aparența de competență și a început să greșească. Când deschide gura, e ca miniștrii și secretarii de stat numiți „pe funcție” pentru că au carnet de partid. Strungari la energie, mecanici auto la economie, pierde-vară la transporturi, fetele lu” tata luate din cafenea și puse direct șefe la agricultură. Sau, după caz, consilieri pe problema minorităților ajunși la fotbal.

Burleanu pare că nu înțelege absolut nimic din ce se întâmplă. Este nesigur, face afirmații hazardate, lansează acuzații fără probe, dă verdicte eronate, vorbește despre evenimente pe care le știe, cel mult, din auzite.

Fiecare decizie și fiecare intervenție publică importantă a lui Burleanu respiră necunoașterea în profunzime a fenomenului.

Știe șeful FRF cum e să cazi pe terenul înghețat la minus 10 grade? Dar să stai trei ore în tribuna plină de zăpadă?

În ziua în care meciul Hermannstadt – FCSB nu s-a putut juca din cauza terenului înghețat și a frigului, președintele FRF l-a făcut praf pe Lupescu, spunând că nu se pricepe atunci când propune să se treacă la un sistem competițional care să evite lunile de iarnă grea

Discuția despre propunerea lui Lupescu (susținută, printre alții, și de Hagi), de a modifica sistemul competițional, din toamnă – primăvară în primăvară – toamnă, a fost miercuri ridiculizată din start de Burleanu. Numai în campionate ca Insulele Feroe și Belarus, spune președintele FRF, se joacă așa. Țările care îl folosesc nu progresează. În concluzie, sugerează Burleanu, Lupescu e praf, habar n-are despre ce vorbește, face propuneri ca să se afle în treabă.

Venită exact în ziua în care Hermannstadt – FCSB, din „sferturile” Cupei, nu se putea juca din cauza terenului înghețat, iar meciurile următoarei etape din primele trei divizii erau amânate, tirada șefului FRF spune ceva despre inadecvarea la sportul pe care-l patronează. Nu e nevoie să fi fost la Cupe Mondiale ca să conduci federația, dar trebuie măcar să fi jucat fotbal cu pasiune, fie și în curtea școlii, ca să știi că, dacă te lovești sau cazi la minus 10 grade, durerea este îngrozitoare, iar pericolul unei accidentări grave – mare. Trebuie să fi mers măcar la meciuri ca să știi că iarna, în România, e foarte probabil să găsești scaunul plin de zăpadă, că nu poți veni cu copiii sau cu soția, că paralizezi de frig și probabil vei răci stând două-trei ore înțepenit acolo. Trebuia să aibă informația că, an de an, e aceeași problemă, în decembrie și februarie sunt condiții inumane, stadioanele sunt goale, terenurile proaste, etapele se amână. Un mare manager, cum este Burleanu, ar trebui să înțeleagă că aceste situații demne de anii ”50-”60 oferite de stadioanele românești nu se pot bate, pe gerul din decembrie și februarie, cu confortul și tentațiile pe care le oferă, în 2018, o plimbare la mall, să spunem. Poate că acum 30-40 de ani, un meci pe un teren beton, cu tribune înghețate și la -10 grade, era ceva firesc. Azi, însă, înseamnă sinuciderea mediatică a acestui sport.

În sfârșit, OK, poate că ideea lui Lupescu nu e bună. Dar Burleanu n-a acceptat-o ca temă de discuție și a tratat-o nervos, de parcă ar fi fost înjurat. Asta spune ceva despre starea de spirit a președintelui.

Avem un caz: am greșit antrenorul. Cum procedăm?

Din relația Daum-Burleanu a rămas doar tricoul și o pagubă de aproape 1,2 milioane de euro în vistieria FRF. FOTO: Mediafax

Cazul Christoph Daum este alt argument că nu chiar toată lumea se pricepe la fotbal și la agricultură. Poți fi expert în „europenizarea partidelor politice”, dar asta nu îți dă expertiza de a numi selecționerul naționalei de fotbal.

Burleanu a greșit ascultându-și sfetnicii în august 2016, când l-a dat afară pe Anghel Iordănescu pentru a-l numi, pe un salariu de 45.000 de euro net (79.000 cu tot cu taxe) pe lună, pe germanul Christoph Daum pe banca tricolorilor. Implantul n-a reușit, naționala s-a prăbușit cu noul selecționer.
Nicio problemă, și alții au dat greș. Și Lupescu, să ne amintim, a calculat eronat în 2009, când l-a adus pe Răzvan Lucescu. Și Mircea Sandu a greșit, în 2001, cu Hagi. Se întâmplă.
Dar Burleanu a greșit încă o dată când nu a știut să gestioneze criza creată tot de el. Un manager priceput simte când lucrurile merg prost și trebuie să schimbe ceva pentru a încerca o redresare a situației. Nesigur pe el, speriat de catastrofa care se profila, paralizat de prostia pe care o făcuse, Burleanu a ratat momentul când încă mai putea schimba ceva. L-a ținut pe bancă pe Daum până când România a fost eliminată matematic din cursa spre Mondialele din Rusia.
Sigu, n-a jucat Burleanu. Dar el este managerul care a pus antrenorul nepotrivit și, apoi, n-a știut când e timpul să-l schimbe.

Cum să anunți că ai crescut în doi ani de 11 ori numărul juniorilor, când din România pleacă milioane de oameni, iar numărul echipelor scade

Obiectivul „creșterii consistente a numărului de practicanți ai fotbalului” a fost atins 73%, proclamă Răzvan Burleanu pe site-ul raportdejoc.ro. Astă-toamnă, FRF informa publicul, prin intermediul unei broșuri, că numărul oamenilor care joacă fotbal în România a crescut cu peste 270%

Cazul creșterilor astronomice anunțate de FRF la numărul de fotbaliști din România în intervalul 2015-2017. Federația pretinde că anul trecut au practicat fotbalul cu 1.131% mai mulți juniori sub 10 ani decât în 2015.

Trebuie să n-ai nici cea mai vagă noțiune despre realitatea fotbalistică și nici despre ce se întâmplă în România profundă, ca să presupui că te va crede cineva când înșiri asemenea cifre. Burleanu seamănă cu activiștii de partid care, înainte de 1989, ajunseseră să raporteze recorduri mondiale în producția la hectar de orz, orzoaică și porumb. Asta, în timp ce în țară alimentele se dădeau pe cartelă.
În ultimul deceniu, din România au plecat, oficial, 3,4 milioane de locuitori – în realitate, mult mai mulți. Prin județe, povestesc șefii AJF-urilor pentru ProSport, nu se mai găsește nici măcar forță de muncă pentru activitățile curente. Echipele se desființează, oamenii emigrează. „Te bați de muscă pe-aici”, descrie plastic șeful AJF Vrancea dezastrul demografic.
În acest peisaj selenar, al unei Românii în plină neantizare, Burleanu raportează că a crescut cu 270% numărul de fotbaliști în doar doi ani!

Un sfert din echipele Ligii 2 se desființează în fiecare an, iar Burleanu anunță „atingerea obiectivelor” și vrea Liga 1

Pe site-ul raportdejoc.ro, președintele FRF anunță că s-a atins 100% obiectivul reducerii cheltuielilor pentru echipele din Ligile 2 și 3

Numai un tupeu fantastic sau o ruptură completă de realitate îți poate da aplombul să invoci „atingerea obiectivelor propuse” la Liga 2 și Liga 3, ca să pretinzi dreptul de a organiza și Liga 1.

Burleanu a determinat unificarea Ligii 2 într-o singură serie de 20 de echipe promițându-le echipelor că vor lua 1.000.000 de euro din drepturile TV. Banii urmau să fie împărțiți, pentru a fi amortizate cheltuielile suplimentare ale cluburilor. În realitate, FRF a obținut cu greu 300.000 de euro pentru transmiterea Ligii 2. În fiecare an, situația e acceași: nu retrogradează nimeni, pentru că un sfert din echipe se desființează pe parcurs. În Liga 3, situația e aproape identică.

Ambele campionate patronate de FRF sunt falimentare moral, financiar, organizatoric. „Haos” și „nenorocire” sunt cuvintele folosite de interlocutorii ProSport care activează la cluburi din Liga 2.

Și totuși, de la etajul 2 al FRF, lucrurile se văd altfel. Acolo se raportează realizarea a 62% din obiectivul „dezvoltarea fotbalului de performanță la nivel de seniori” și 100% obiectivul „reducerea treptată a cheltuielilor de participare în Liga a 2-a și Liga a 3-a”.

Să fii șeful FRF, dar să nu știi că Lupescu și Răducioiu sunt prieteni

România 1990, înaintea optimilor de finală ale Cupei Mondiale, cu Irlanda. Al patrulea din dreapta: Răducioiu. Lângă el, Lupescu. FOTO: Adevărul

În sfârșit, să spui că Răducioiu îl susține pe Lupescu din interes, pentru că n-are loc de muncă, este o răutate care trădează ignoranță, aroganță și inabilitate. O minimă cultură fotbalistică l-ar fi tras de mânecă pe Burleanu: Răzvan, ai grijă, că Lupescu și Răducioiu sunt buni prieteni, au crescut împreună la Dinamo, au jucat semifinale de Cupa Cupelor și turnee de Mondiale împreună, îi leagă mai mult decât te leagă pe tine de Geolgău, de exemplu.

Apoi, la lansarea candidaturii lui Lupescu au fost vreo 30 de foști mari fotbaliști. Dintre ei, Burleanu a vorbit disprețuitor despre „șomerii” Răducioiu, Ganea și Prunea. Chiar de-ar fi așa, e indecent să tratezi de sus un om care n-are loc de muncă. Apoi, restul simpatizanților lui Lupescu – zeci! – au fost omiși. Cam toți cei de acolo sunt persoane realizate, care n-au neapărată nevoie de un job la FRF, fie el plătit și cu 3-4.000 de euro pe lună.

Până la urmă, Răzvan Burleanu i-a persiflat pe golgheterul de la Mondialele din America și pe autorul golului victoriei cu Anglia, de la Euro 2000.

E, totuși, cam mult chiar și pentru actualul președinte al FRF.