Ce Rapid joacă pe Giulești? AFC a trimis cerere la Clubul Sportiv, dar e acuzată că nu are palmaresul, că e înglodată în datorii și e legată de Copos. „Aristocrații” s-au asociat cu Mișcarea Feroviară și CS Rapid

E destul de clar, în acest moment, că moștenirea Rapidului se va împărți, cel puțin deocamdată, în două: AFC Rapid, acționar minoritar în falimentarul SC FC Rapid SA, și Mișcarea Feroviară Rapid, formație sprijinită de Ministerul Transporturilor, CS Rapid și Clubul Aristocratic Rapid.

AFC Rapid, al cărei președinte este Horia Manoliu, fost angajat la SC FC Rapid SA, s-a mișcat mai repede și s-a înscris în Liga 5 (campionat organizat de AMFB), a înregimentat foștii angajați ai defunctei FC Rapid și a făcut cerere să joace, cu tarif preferențial, pe Stadionul Giulești.

Lucrurile sunt complicate pentru că personalitățile din Clubul Aristocratic Rapid și unii suporteri s-au raliat proiectului conceput de Vali Caciureac, președinta Clubului Sportiv Rapid, și susțin clubul Mișcarea Feroviară Rapid – entitate aflată sub egida Ministerului Transporturilor, la fel ca și CS. Această formație ar trebui să se înscrie în Liga 5 în zilele următoare.

AFC Rapid a trecut la contact adresa e-mail a clubului lui Valerii Moraru!


Cererea ca AFC Rapid să joace pe Stadionul Giulești redactată de Horia Manoliu

În acest context, după primele mutări ofensive ale lui Horia Manoliu – omul despre care se bănuiește în interiorul mișcării rapidiste că ar fi interfața lui George Copos – a urmat reacția.

Manoliu a trimis o cerere (o puteți citi alăturat în facsimil exact așa cum a fost redactată de autor) către Clubul Sportiv, în care proclamă AFC Rapid drept deținătorul palmaresului, continuatorul de drept al FC Rapid și cere să joace pe Giulești cu tarif preferențial.

Numai că unele amănunte stârnesc nedumerire. Într-un interviu acordat ProSport săptămâna trecută, Manoliu a subliniat că nu are nicio legătură cu Valerii Moraru, dar adresa de e-mail trecută ca punct de contact pe cererea trimisă la Clubul Sportiv este fcrapid@outlook.com, care aparține SC FC Rapid SA a lui Valerii Moraru!

Unul din acționarii minoritari îi cere lichidatorului judiciar să anuleze cesionarea palmaresului de la SC FC Rapid către AFC Rapid

Ștampila este inscripționată Asociația Fotbal Club Rapid București, dar are – de asemenea – sigla SC FC Rapid SA a lui Valerii Moraru. Aceasta este făcută, probabil, în virtutea Articolului 26 din Statutul SC FC Rapid SA, introdus de George Copos în 2010 și care stipulează că „în caz de lichidare a Societății, dreptul de joc în competițiile interne și internaționale va fi cesionat, cu titlu gratuit, Asociației Fotbal Club Rapid București”.


Paragraful din Statutul SC FC Rapid introdus de Copos în 2010 și pe care acționarul minoritar Adrian Matei vrea acum să-l anuleze în justiție

Copos a deținut AFC Rapid până la începutul lunii aprilie a acestui an, când a cedat clubul către alte persoane, între care Horia Manoliu (fost angajat) și Octav Cobzărean (om de afaceri foarte apropiat de Copos).

Într-un interviu acordat ProSport, doctorul Mihai Pîrvu, președintele Clubului Aristocratic Rapid, a afirmat că Horia Manoliu l-a mințit, ascunzându-i faptul că ar mai avea și alți asociați la AFC Rapid.

Însăși chestiunea palmaresului este sub semnul întrebării. Horia Manoliu a afirmat, pentru ProSport, că „nu crede” că George Copos ar fi lăsat problema palmaresului nerezolvată, dar Vali Caciureac, președinta CS Rapid, a dat asigurări, tot prin intermediul publicației noastre, că palmaresul 1923-1994 este la gruparea sa.

Mai mult decât atât, Adrian Matei, unul dintre suporterii care dețin 1% din acțiunile la SC FC Rapid SA și care susțin proiectul renașterii echipei sub semnul Ministerului Transporturilor, a declarat pentru ProSport că acel paragraf din Statut invocat de AFC Rapid este nul. „Voi solicita lichidatorului judiciar anularea cesiunii drepturilor sportive, emblema, palmaresul și toate celelalte. Menținerea acestei cesiuni înseamnă că patrimoniul FC Rapid SA este diminuat, astfel că se lezează drepturile creditorilor, un activ valorificabil a fost transmis cu titlu gratuit”, și-a motivat acțiunea Adrian Matei, care are și calitatea de creditor după ce a cumpărat o creanță modică.

Dacă acest demers ar avea câștig de cauză – cel mai probabil, diferendul se va finaliza tot în instanță -, atunci marca Rapid, cu palmaresul 1994-2016 și sigla actuală, vor fi scoase la licitație. Lichidatorul judiciar Aurel Brihac a declarat deja pentru ProSport, în urmă cu două săptămâni, că e interesat de valorificarea mărcii pentru a mai stinge din datoriile lăsate de Valerii Moraru.

Indiferent de deznodământul luptelor descrise mai sus, în acest moment, scriptic vorbind, palmaresul SC FC Rapid SA nu aparține încă AFC Rapid din simplul motiv că nu s-a încheiat procedura de lichidare a societății. Măcar pe hârtie mai există încă posibilitatea ca actualul patron al FC Rapid SA, Valerii Moraru, să plătească urgent toți cei 4,5 milioane de euro datorii și să ceară instanței reinserția societății în circuitul economic. Această posibilitate e, desigur, doar teoretică, dar până când SC FC Rapid SA nu va fi radiată de la Registrul Comerțului nimeni nu poate pretinde că moștenește palmaresul și marca. După cum am scris mai sus, acestea sunt râvnite și de lichidator, care dorește să le scoată la licitație.

Pe Giulești e loc de un singur Rapid


Pe stadionul Rapid e loc de o singură echipă, a dat asigurări Vali Ionescu Caciureac, președinta CS Rapid. Rămâne de văzut care va fi această formație. FOTO: Mediafax

Peste toată această încurcătură a mai apărut și acuzația că AFC Rapid, în calitate de continuatoare a UFC Rapid (așa cum a afirmat Horia Manoliu pentru ProSport), ar fi cufundată în datorii. Doctorul Mihai Pîrvu a afirmat, în interviul menționat mai sus, că AFC Rapid datorează Corvinului Hunedoara 900.000 de dolari și mai are alte zeci de mii de euro datorii către alte persoane și instituții.

Aceasta fiind conjunctura, e greu de spus ce echipă Rapid va juca din septembrie, în Liga 5, pe Stadionul Giulești. Atât cei care susțin AFC, cât și cei care sprijin[ Mișcarea Feroviară afirmă că dispun de posibilitatea financiară de a merge înainte și revendică spiritul rapidist.

Cert este, conform celor declarate de Vali Caciureac pentru ProSport, în exclusivitate, săptămâna trecută, că pe Giulești va fi loc de o singură echipă Rapid.

Publicat: 07 08. 2016, 14:22
Actualizat: 07 08. 2016, 14:33