Ce realizare! VIDEO | Ajunsă la 20 de ani, fiica lui Gică Hagi i-a dat pe spate pe englezi și americani. Cu ce se ocupă Kira Hagi
Kira Hagi a preferat să stea departe de sport și și-a cultivat pasiunea pentru actorie. Purtătoarea unui nume greu pentru sportul românesc, fiica lui Gică Hagi a primit o bursă la prestigioasa instituție New York Film Academy.
Ajunsă la 20 de ani, Kira a ales alt drum decât cel pe care l-a urmat tatăl și fratele său. Tânăra promite încearcă să-și facă loc într-o industrie diferită față de tradiția familiei, iar drumul pe care încearcă să-l croiască a început promițător. Kira a moștenit însă din calitățile care l-au făcut pe Gică Hagi unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie: ambiție, seriozitate, cultul pentru muncă. La acestea se adaugă talentul pe care cei de la New York Film Academy l-au apreciat și au decis să-l recompenseze cu o bursă.
Într-un intreviu acordat celor de la urban.ro, Kira vorbește despre pașii pe care i-a urmat și care au adus-o până aici: „Nu știam ce e un scenarist […] Însă îmi plăcea foarte mult să citesc de mică, am fost foarte curioasă, mi-a plăcut mult, a venit pur și simplu, nu pot să înteleg cum […] Citeam povestioara și luam fiecare personaj și, fiind patru, eu cu fratele meu și cei doi verișori, îi puneam la treaba. Fiecare avea jobul lui, fiecare era actor însa fiecare avea particica lui și în spate, unul era costum designer, altul era altceva. Și eram un fel de regizor. Le plăcea, era o joacă. Câteodată mai râdeam, cateodată nu ieșea însa când le arătam părinților și vedeam aplauzele ziceau „wow, mai facem asta o dată, ne place”. Ne încărcam din aplauze”, povestește Kira pentru urban.ro.
Tânăra spune că familia este punctul fix care-i dă forță și motivație: „Am încredere că o să pot să fac ce vreau, să devin actriță, regizor și orice în domeniul acesta cu ajutorul familiei, să mă susțină emoțional pentru că e greu, e un domeniu vast, e un business imens la nivel internațional”
Înainte de examenul pentru New York Film Academy, fiica lui Gică Hagi a susținut audiții la Londra: „Acolo am intrat unde am vrut”. Cum s-a pregătit? „Doua monoloage contemporane ți unul clasic: Brighton Beach Memoirs și Shakespeare. Am lucrat o lună înainte pe monoloagele acelea cu Filip Ristovski, m-a ajutat foarte mult. A trecut ceva ca să ajung să le fac așa”.
Pe cei de la NYFA i-a impresionat cu un monolog pe care-l puteți urmări mai jos.