Ce trebuie să faci dacă prezinți simptome de COVID-19

Ce trebuie să faci dacă prezinți simptome de COVID-19

FII EROUL COMUNITĂȚII TALE! Intră pe eroulcomunitatiitale.csid.ro, răspunde la Întrebarea Zilei (răspunsul corect este „ascuns” în acest articol) și poți câștiga 25.000 de lei în echipamente de protecție pentru spitalul tău.

Ai o tuse seacă, îți curge nasul, ai febră și te doare capul de parcă te-a lovit trenul? Ai constatat că gustul alimentelor e aproape inexistent și nici cu mirosul nu stai prea bine?  

E foarte posibil să fii infectat cu virusul SARS-CoV-2, mai ales dacă nu te-ai protejat cu mască și ai frecventat locuri aglomerate. Însă nu trebuie să intri în panică și nici să iei de capul tău tratamente pe care le vezi distribuite pe internet.

Ți-am pregătit mai jos un ghid util al pacientului „posibil” infectat cu noul coronavirus, elaborat de Societatea Națională de Medicina Familiei.

  1. Ce trebuie să faci dacă prezinți simptome asociate COVID-19

În primul rând, trebuie să iei legătura telefonic cu medicul tău de familie. Cu el vei discuta despre ce te supără și împreună veți decide dacă vă veți întâlni, dacă vei rămâne acasă pentru tratament sau dacă este nevoie să faci testul COVID.

De asemenea, trebuie să anunți Direcția de Sănătate Publică de care aparții prin e-mail sau telefonic. Pe baza informațiilor pe care le oferi, DSP decide dacă va trimite o ambulanță cu echipaj specializat care îți va face testarea pentru SARS-CoV-2.

Dacă, până la sosirea ambulanței pentru testare, starea ta de sănătate se agravează, trebuie să suni urgent la 112 pentru preluare, consult medical și, eventual, internare.

Pe cine trebuie să anunți dacă ești testat pozitiv

În cazul în care rezultatul testului COVID-19 este pozitiv, laboratorul va transmite în cel mai scurt timp datele către Direcția de Sănătate Publică teritorială și astfel ești luat în evidența DSP.

DSP va efectua ancheta epidemiologică (te va întreba de unde crezi că ai fi putut lua virusul și care sunt persoanele cu care ai intrat în contact în ultimele zile) și va emite o decizie prin care ești obligat să rămâi izolat la domiciliu sau la altă adresă declarată, pe baza căreia vei putea solicita concediu medical.

Ulterior, vei fi contactat de DSP pentru a fi transportat la o unitate abilitată pentru evaluare clinică și paraclinică, care durează maximum 48 de ore, în funcție de starea ta de sănătate. Poți suna direct la 112 pentru a fi preluat de o ambulanță, menționând decizia primită de la DSP.

Nu folosi în acest scop mijloace de transport proprii sau în comun!

În funcție de rezultatele examinării și de starea ta generală de sănătate, medicul va recomanda izolarea în spital, la domiciliu sau într-o altă locație, precum și tratamentul care se impune.

Ce trebuie să faci dacă ai fost confirmat pozitiv și ai ales să te izolezi la domiciliu

Dacă ai preferat varianta izolării la domiciliu, trebuie să te izolezi de restul familiei și să reduci cât mai mult interacțiunea cu persoanele din jurul tău. Dacă este posibil, folosește singur o cameră și o baie.

Dacă condițiile nu îți permit, încearcă să dormi separat, să porți permanent masca de protecție și să dezinfectezi obiectele de folosință comună după ce le atingi.

De asemenea, trebuie să îți anunți medicul de familie pentru a fi luat în evidență și să discuți zilnic cu el despre starea ta de sănătate, prin consultații la distanță (telefon, internet).

Ce trebuie să știe persoanele sănătoase carantinate în aceeași locuință sau cei declarați contacți direcți

Cei care aleg să rămână împreună cu tine vor primi o decizie de carantinare pentru întreaga perioadă cât tu ești persoana izolată pentru COVID-19, dacă ai declarat în ancheta epidemiologică făcută de DSP aceste persoane.

Familia va respecta strict distanțarea față de tine pentru a reduce riscul de îmbolnăvire deoarece, mai ales în primele zile de boală, ești mai contagios.

De asemenea, membrii familiei își vor urmări atent starea de sănătate pentru a depista rapid eventualele semne de boală.

Dacă apar semnele unei boli respiratorii sau alte semne specifice COVID-19, persoanele respective vor contacta serviciul 112 sau medicul de familie.

Contactul direct este persoana apropiată de bolnavul COVID-19 (ați locuit împreună sau ați muncit împreună). Cei care, la rândul lor, au venit în contact doar cu o persoană declarată ca fiind „contact direct”, nu cu un bolnav, nu vor fi carantinați, chiar dacă locuiesc la aceeași adresă sau sunt colegi de muncă sau de școală cu aceștia.

Când trebuie să te retestezi după ce ai fost diagnosticat

Conform reglementărilor în vigoare NU este necesară retestarea. Indiferent de rezultatele unui alt test, nu mai ești considerat contagios la încheierea celor 14 zile de izolare, dacă nu prezinți simptome.

De asemenea, te poți întoarce la muncă/școală după 14 zile de izolare, dacă nu mai prezinți simptome, fără a fi necesar un test pentru aceasta. Ține cont însă că în continuare trebuie să respecți regulile de protecție: spălat pe mâini, mască, distanță fizică.

Cum obții documentele necesare pentru perioada de carantină sau izolare

Dacă ai ieșit din perioada de izolare de 14 zile, trebuie să transmiți medicului tău de familie decizia de izolare emisă de DSP și vei primi certificatul de concediu medical.

Dacă ești elev sau student, vei primi un document pentru motivarea absențelor și un aviz epidemiologic pentru reintrare în colectivitate.

Dacă ai stat în carantină, fiind contact apropiat cu o persoană bolnavă de COVID-19, vei prezenta medicului tău de familie decizia de carantinare emisă de DSP în baza căreia îți va fi eliberat certificatul medical pentru perioada consemnată în decizie.

Important! Concediile medicale se eliberează retroactiv, în termen de 30 de zile de la ieșirea din izolare sau carantină.

 

Publicat: 14 10. 2020, 09:50