Cei de la Beșiktas nu l-au uitat pe Lucescu!** MESAJUL turcilor pentru „Il Luce”
Clubul Beșiktaș Istanbul îi urează, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, însănătoșire grabnică tehnicianului Mircea Lucescu, care a antrenat echipa turcă în perioada 2002-2004, înainte de a pleca la Șahtior Donețk.
„Am aflat cu tristețe că fostul nostru antrenor Mircea Lucescu a suferit un accident rutier. Îi transmitem urările noastre de însănătoșire grabnică lui Mircea Lucescu, care după accidentul suferit în capitala României, București, a fost transportat la spital”, se menționează în comunicatul clubului turc.
Mircea Lucescu a câștigat cu Beșiktaș campionatul Turciei în 2003 și a ajuns cu această echipă până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, în sezonul 2002/2003.
Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. În urma accidentului, Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind internat în Secția de Terapie Intensivă după ce a fost supus unor investigații medicale, printre care electrocardiogramă și computer tomograf.