Cerceii lui Maradona, vânduți cu 25.000 de euro!** Vezi cine i-a luat
Fiscul încearcă să reducă cât mai mult din datoriile uriașe pe
care „El Pibe D’oro” le are față de statul italian, din perioada în
care activa în Peninsulă, la Napoli. 27 de milioane de euro are de
plătit Maradona, iar astăzi, în urma unei licitații, statul italian
a recuperat 21.000 de euro. Și asta pentru că a scos la licitație o
pereche de cercei confiscați lui Maradona, în valoare de 4.000 de
euro.
Câștigătorul licitației a fost o..femeie, care a plusat până la
25.000 de euro, în duelul cu o altă persoană interesată, care
licita prin telefon. Femeia, care a participat personal la
licitație, a refuzat să-și facă publică identitatea și s-a rezumat
să declare la final, când a ieșit din sala escortată de un
bodyguard, că e fericită de rezultat.
Femeia, cu accent sudist, potrivit informațiilor din presa
italiană, nu a dorit să spună nici dacă este sau nu o fană a lui
Maradona.
Maradona a evoluat la Napoli între 1984 și 1991, timp în care a
câștigat două titluri, în 1987și 1990.