Chivu, Puyol, Henry sau Plușenko, printre sportivii care s-au retras din activitate în 2014

Chivu, Puyol, Henry sau Plușenko, printre sportivii care s-au retras din activitate în 2014
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Cristian Chivu, căpitanul echipei FC Barcelona, Carles Puyol, patinatorul rus Evgheni Plușenko, dar și cel mai bun marcator din istoria naționalei Franței, Thierry Henry, se află printre sportivii retrași din activitate în 2014.

IANUARIE:

31. Sărituri cu schiurile. Germanul Martin Schmitt, 36 de ani, fost număr 1 mondial, și-a anunțat retragerea după 17 ani în circuit. Dublu câștigător al Cupei Mondiale (1999 și 2000), el are și patru titluri mondiale, dar și aurul olimpic pe echipe în 2002. În 2010, la Vancouver, el a fost vicecampion olimpic pe echipe, la fel ca și în 1998, la Nagano.

FEBRUARIE

2. Fotbal. Fundașul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, se retrage din activitate la 33 de ani, după o serie de accidentări. Fostul căpitan al naționalei României a venit la Ajax Amsterdam în 1999, înainte de a merge în Italia, în 2003, la AS Roma, iar apoi la Inter Milano în 2007, alături de care a câștigat campionatul, Cupa Italiei și Liga Campionilor.

13. Patinaj artistic. Evgheni Plușenko, constrâns să renunțe în ultimul moment la programul scurt la JO de Soci din cauza unor probleme la spate, se retrage la 31 de ani, după o ultimă medalie olimpică de aur pe echipe. Campion olimpic în 2006, el a câștigat două medalii de argint la JO în 2002 și 2010. Triplu campion mondial (2001, 2003, 2004), septuplu campion european (între 2000 și 2012), el acuza de mai mulți ani dureri de spate.

14. Patinaj artistic. Brian Joubert, 29 de ani, campion mondial în 2007, se retrage după JO de la Soci, unde a fost pe locul 13. El a câștigat 16 medalii mondiale și europene, dintre care trei titluri europene (2004, 2007, 2009).

MARTIE

15. Fotbal. La 41 de ani, Rivaldo, câștigător al CM-2002 cu Brazilia, se retrage din activitate, după o carieră care l-a dus de la Santa Cruz, în 1990, la Mogi Mirim (Sao Paulo), club pe care l-a condus și pentru care a rejucat în ianuarie 2014. Balonul de Aur din 1999, el a mai jucat la Deportivo La Coruna, FC Barcelona și AC Milan. A câștigat de două ori campionatul Spaniei (1998, 1999) și Cupa Spaniei (1998) cu FC Barcelona, dar și Liga Campionilor și Cupa Italiei cu AC Milan.

20. Schi alpin. Germanca Maria Höfl-Riesch, 29 de ani, triplă campioană olimpică (slalom în 2010, supercombinata în 2010 și 2014), se retrage din activitate. Dublă campioană mondială (slalom în 2009, supercombinată în 2013), ea a câștigat și Globul de cristal în 2010 și are 27 de victorii la Cupa Mondială.

APRILIE

9. Natație. Stephanie Rice, 25 de ani, triplă campioană olimpică la Beijing în 2008, se retrage. Operată de trei ori la umăr, ea nu mai evoluase de la JO-2012. La JO-2008, Rice a câștigat medaliile de aur la 200 metri și 400 metri mixt, dar și la 4×200 metri liber.

11. Rugby. Dimitri Iașvili (61 selecții), jucător emblematic al echipei Biarritz, se retrage din activitate la 33 de ani. Iașvili a câștigat cu Franța Turneul celor Șase Națiuni în 2004, 2006, 2007 și 2010, campionatul Franței cu Biarritz (2005, 2006) și cel al Angliei cu Gloucester (2002).

12. Atletism. Australianul Steven Hooker, 31 de ani, campion olimpic în 2008 și mondial în 2009 la săritura cu prăjina, își anunță retragerea din activitate.

MAI

14. Fotbal. FC Barcelona se desparte de căpitanul său Carles Puyol. Accidentările repetate l-au obligat să plece de la echipa sa dintotdeauna la 35 de ani. Format la Barca, unde juca din 1999, el a câștigat de trei ori Liga Campionilor și de șase ori campionatul. În echipa națională (100 selecții), el a câștigat Euro-2008 și Cupa Mondială în 2010.

31. Rugby. Jonny Wilkinson, 35 de ani, se retrage după ce a reușit să câștige cu Toulon campionatul Franței. El a fost eroul Angliei în 2003, când a adus victorie în finala Cupei Mondiale cu Australia. Este al doilea cel mai bun marcator din istoria rugby-ului, cu 1246 puncte.

31. Rugby. Irlandezul Brian O’Driscoll, 35 de ani, câștigă Liga Celtică alături de echipa Leinster și se retrage din activitate. Recordman mondial la selecții, cu 141, „BOD” a jucat 87 de meciuri în Cupa Europei, din 1999, câștigând trei titluri (2009, 2011, 2012) cu Leinster. El a marcat 26 de eseuri (record) în Turneul celor Șase Națiuni, pe care l-a câștigat în 2009 și 2014.

IULIE

15. Rugby. Mike Tindall, 35 de ani, se retrage, după 75 de selecții în naționala Angliei. Tindall, căsătorit cu Zara Phillips, nepoata reginei Elizabeth II a Angliei, a debutat la Bath în 1997, iar după opt ani a trecut la Gloucester.

16. Natație. Eamon Sullivan, 28 de ani, fost recordman mondial la 50 metri și 100 metri liber, își anunță retragerea după o accidentare la umăr. Australianul a câștigat două medalii de argint, la 100 metri liber și la ștafeta de 4×100 metri mixt, dar și o medalie de bronz la ștafeta 4X100 mteri liber la JO de la Beijing, în 2008.

AUGUST

8. Baschet. Lituanianul Sarunas Jasikevicius, 38 de ani, se retrage după o carieră marcată de patru victorii în Euroligă, o victorie la Euro-2003 și o medalie de bronz la JO-2000 de la Sydney. Jasikevicius a câștigat cele patru trofee din Euroligă cu trei echipe diferite: Barcelona (2003), Maccabi Tel-Aviv (2004, 2005) și Panathinaïkos (2009). El a jucat două sezoane în NBA, 2005 – 2007, la Indiana Pacers, iar apoi la Golden State Warriors.

SEPTEMBRIE

2. Schi alpin. Austriaca Marlies Schild, 33 de ani, se retrage, după 35 de victorii la slalom în 12 sezoane. Ea are trei medalii la JO, la Torino în 2006 (bronz), Vancouver în 2010 (argint) și Soci (argint).

18. Ciclism. Jens Voigt se retrage la 43 de ani, după ce a stabilit un nou record al orei (51,115 km) la Granges (Elveția). El a câștigat două etape în Turul Franței (2001 și 2006) în 17 participări și a purtat de două ori tricoul galben.

19. Tenis. Chinezoaica Na Li, numărul 6 mondial și câștgătoare la Australian Open, după un prim titlu de Grand Slam la Roland Garros în 2011, se retrage la 32 de ani, din cauza unor probleme de sănătate. Ea va rămâne prima sportivă din Asia care se impune la un Grand Slam.

20. Ciclism. Ultimul tur de pistă pentru norvegianul Thor Hushovd, campion mondial în 2010, care se retrage la 36 de ani, la Grand Prix Impanis, din Belgia. Câștigător al zece etape în Turul Franței, trei etape în Turul Spaniei și una la Turul Italiei, el s-a impus și la Gand-Wevelgem în 2006 și în circuitul Het Nieuwsblad în 2009.

26. Sărituri cu schiurile. Austriacul Thomas Morgenstern, 27 de ani, triplu campion olimpic, își anunță retragerea. El are 27 de victorii la Cupa Mondială și un titlu mondial în 2001.

OCTOMBRIE

9. Ciclism. Luxemburghezul Andy Schleck (Trek), câștigător al Turului Franței în 2010, se retrage la 29 de ani, din cauza problemelor de sănătate și a unei accidentări la genunchiul drept. El a mai câștigat cursa Liège-Bastogne-Liège în 2009.

14. Sanie. Armin Zöggeler, dublu campion olimpic (2002, 2006) și sextuplu campion mondial, se retrage la 40 de ani. Medaliat cu bronz la JO-2014 de la Soci, el a devenit primul sportiv care a câștigat șase medalii la șase ediții ale JO (între 1994 și 2014). Italianul mai are 16 medalii mondiale și 57 de victorii la Cupa Mondială.

14. Patinaj artistic. Daisuke Takahashi, 28 de ani, campion mondial și medaliat cu bronz la JO-2010, se retrage din cauza unor probleme la genunchiul drept. În 2010, el a fost primul patinator japonez care a obținut o medalie olimpică și a devenit campion mondial.

16. Tenis. Rusul Nikolai Davidenko, 33 de ani, fost număr 3 mondial, se retrage. El a câștigat 21 de turnee, dintre care trei de Masters 1000. A fost numărul trei mondial de mai multe ori, în 2006 și 2007.

16. Fotbal. După un ultim sezon la Perth, William Gallas pune „ghetele în cui” la 37 de ani. Fostul jucător al echipei Chelsea are 84 de selecții în naționala Franței.

NOIEMBRIE

16. Automobilism. Finlandezul Mikko Hirvonen (M-Sport, Ford Fiesta RS), se retrage la 34 de ani, la încheierea Raliului Marii Britanii. Vicecampion mondial de patru ori (2008, 2009, 2011, 2012) și de două ori al treilea (2006, 2007), el a totalizat 15 victorii în 13 sezoane.

19. Automobilism. Danezul Tom Kristensen, 47 de ani, recordman al victoriilor la cursa de 24 de ore de la Le Mans, se retrage din activitate. Campion mondial în 2013, el a fost și vicecampion mondial la karting în 1987 și 1989. Pilot la Audi din 2000, el va continua să lucreze pentru constructorul german în calitate de ambasador.

DECEMBRIE

5. Box. Jean-Marc Mormeck, 42 de ani, pierde meciul cu polonezul Mateusz Masternak și își anunță retragerea. De șase ori campion mondial, între 2002 și 2007, francezul se retrage după 37 de victorii și șase înfrângeri.

6. Fotbal. La ultimul său meci, Landon Donovan, 32 de ani, câștigă pentru a șasea oară campionatul nord-american (MLS), al patrulea cu Los Angeles Galaxy. Cel mai bun marcator din istoria echipei SUA (57 goluri în 157 de meciuri) și al MLS (144), el nu a jucat la CM-2014. El a mai evoluat la Bayer Leverkusen, Bayern Munchen și Everton, înainte de a trece la Los Angeles în 2010.

16. Fotbal. Thierry Henry, monument al fotbalului francez și cel mai bun marcator al Franței (51 goluri în 123 meciuri), anunță că se retrage pentru a deveni consultant TV. Campion mondial în 1998, campion european în 2000, „Titi” a fost unul dintre eroii echipei Franței. După Monaco și Juventus Torino, el a venit la Arsenal, echipa vieții sale, apoi a trecut la FC Barcelona (2007-2010) și a câștigat Liga Campionilo în 2009, înainte de a trece în SUA, unde juca din 2010 la New York Red Bulls.

19. Fotbal. Eric Abidal, fundaș al echipei Olympiakos, se retrage la 35 de ani, din motive personale. Fost jucător la Monaco, Lille și Lyon, el a evoluat șase sezoane la FC Barcelona, de unde a plecat în 2013. Abidal are 67 de selecții în echipa Franței.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×