Cine e primul român care vrea să „evadeze” din Alcatraz. „De câțiva ani, aproape seară de seară am parcurs mental acest traseu” | FOTO

Redactor:
Andru Nenciu
Cine e primul român care vrea să
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imaginația sportivilor în alegerea „terenului de joacă” parcă nu are margini uneori, ei alegând să cucerească unele dintre cele mai inaccesibile zone ale globului, precum Sahara, Everest, Antarctica sau chiar spațiul cosmic. Iar alegerea închisoarei de maximă siguranță Alcatraz pentru o competiție de triatlon se înscrie în topul destinațiilor speciale.

 

Mai bine de 5 ani am visat să particip la una dintre cele mai dure competiții de triatlon din lume, iar acum, acest vis s-a împlinit, fiind primul român care concurez la Escape From Alcatraz Triathlon”, spune Sorin Boriceanu (36 de ani), care este instructor de natație de la clubul Alexandreea Fitness and Spa din București.
Înainte de start, participanții sunt aliniați pe puntea unui feribot aflat la câțiva zeci de metri de insula Alcatraz (fosta închisoare de maximă securitate), iar toți cei 2.000 de participanți sar, în mai puțin de 8 minute, în apele înghețate ale oceanului.

„Autodepășirea este combustibilul care alimentează dorința de a merge mai departe. De câțiva ani, aproape seară de seară am parcurs mental acest traseu. Iar ca să mă pregătesc pentru concursul ce va avea loc în 12 iunie, am fost în Israel timp de 5 săptămâni să mă antrenez la Mediterană în apă cu o temperatură de 15-17 grade”, spune Sorin.
De altfel, Sorin Boriceanu are un portofoliu impresionant în triatlon, printre altele fiind primul român care a participat la Campionatul Mondial de cross triathlon, categoria elite, competiție ce a avut loc anul trecut în Sardinia.

Escape From Alcatraz Triathlon 2016 constă în parcurgerea a următoarelor probe:
⦁ 2.5 km de înot în ocean, unde temperatura apei nu depășește 10 grade Celsius. Însă, printre pericole se numără valurile, curenții oceanici foarte puternici și animale marine foci, lei de mare și rechini;
⦁ 30 km bicicletă pe un traseu vălurit, ce culminează cu traversarea podului Golden Gate
⦁ 12 km alergare pe nisip, ce includ urcarea a 400 de trepte, iar sosirea este în fața miilor de spectatori veniți din toată lumea.
Deși la prima vedere distanțele nu par imposibile pentru majoritatea triatloniștilor, Escape From Alcatraz Triathlon este considerată o competiție dificilă din cauza condițiilor extreme la care este supus sportivul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Verdict crunt pentru Ion Iliescu. Tribunalul București a luat decizia
Verdict crunt pentru Ion Iliescu. Tribunalul București a luat decizia
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×