Cine e primul român care vrea să „evadeze” din Alcatraz. „De câțiva ani, aproape seară de seară am parcurs mental acest traseu” | FOTO
Imaginația sportivilor în alegerea „terenului de joacă” parcă nu are margini uneori, ei alegând să cucerească unele dintre cele mai inaccesibile zone ale globului, precum Sahara, Everest, Antarctica sau chiar spațiul cosmic. Iar alegerea închisoarei de maximă siguranță Alcatraz pentru o competiție de triatlon se înscrie în topul destinațiilor speciale.
„Mai bine de 5 ani am visat să particip la una dintre cele mai dure competiții de triatlon din lume, iar acum, acest vis s-a împlinit, fiind primul român care concurez la Escape From Alcatraz Triathlon”, spune Sorin Boriceanu (36 de ani), care este instructor de natație de la clubul Alexandreea Fitness and Spa din București.
Înainte de start, participanții sunt aliniați pe puntea unui feribot aflat la câțiva zeci de metri de insula Alcatraz (fosta închisoare de maximă securitate), iar toți cei 2.000 de participanți sar, în mai puțin de 8 minute, în apele înghețate ale oceanului.
„Autodepășirea este combustibilul care alimentează dorința de a merge mai departe. De câțiva ani, aproape seară de seară am parcurs mental acest traseu. Iar ca să mă pregătesc pentru concursul ce va avea loc în 12 iunie, am fost în Israel timp de 5 săptămâni să mă antrenez la Mediterană în apă cu o temperatură de 15-17 grade”, spune Sorin.
De altfel, Sorin Boriceanu are un portofoliu impresionant în triatlon, printre altele fiind primul român care a participat la Campionatul Mondial de cross triathlon, categoria elite, competiție ce a avut loc anul trecut în Sardinia.
Escape From Alcatraz Triathlon 2016 constă în parcurgerea a următoarelor probe:
⦠2.5 km de înot în ocean, unde temperatura apei nu depășește 10 grade Celsius. Însă, printre pericole se numără valurile, curenții oceanici foarte puternici și animale marine foci, lei de mare și rechini;
⦠30 km bicicletă pe un traseu vălurit, ce culminează cu traversarea podului Golden Gate
⦠12 km alergare pe nisip, ce includ urcarea a 400 de trepte, iar sosirea este în fața miilor de spectatori veniți din toată lumea.
Deși la prima vedere distanțele nu par imposibile pentru majoritatea triatloniștilor, Escape From Alcatraz Triathlon este considerată o competiție dificilă din cauza condițiilor extreme la care este supus sportivul.