Într-un meci oarecare și care nu duce nicăieri, azvârlit într-un Urziceni lituanian, un jucător și-a spart capul în prima repriză și a continuat cu pansament și cipilică. Tot într-un meci oarecare, tot cu Lituania, la Cluj, niciun tricolor nu și-a spart capul, nu s-a văitat nici măcar pentru vreo zgaibă după meci. Se zvârcolea de durere doar tabela. Apostol a jucat sâmbătă cu cipilică o repriză și ceva. Așa a fost să fie, a pățit-o el la un duel aerian banal, cu zecile la mijlocul terenului. În alte împrejurări, alibiul ideal – și fără să fi curs o picătură de sânge – pentru orice jucător cu mintea zburând către următorul meci important. În cazul lui Apostol chiar pentru titlul de campion de peste numai trei zile. Toți ceilalți colegi de sâmbătă sunt deja în vacanță sau mai au de bifat un meci joacă de-a vacanța. Dănciulescu, Mara, Coman sau Tănase. În schimb, Apostol dă miercuri bac-ul de Liga Campionilor contra Stelei. Nu întotdeauna, iată, interesul poartă fesul.
Apostol, ceasornicul Unirii, cum l-a etichetat un conducător de club rival, e numai una dintre provocările campionatului. Nu trebuie să te pretinzi fin căutător de talente ca să pui ochii pe o mână de jucători care să vină la lot și altfel decât cu lehamite și fandoseli. Ceea ce, tardiv de târziu, pricepuse chiar și Pițurcă, nu înainte însă de a-i ironiza pe cei mai răsăriți. Cu Florin Costea în capul listei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER