Cititorii ProSport au decis:** Dobrin, premiul pentru întreaga activitate!

Soția „Gâscanului” spune că n-a realizat cât de iubit
este soțul ei decât după ce acesta a dispărut.


Gica Dobrin a primit cu lacrimi în ochi vestea că trofeul pentru
întreaga activitate a fost atribuit, de cititorii ProSport, soțului
ei.

„Eu n-am știut lângă cine am stat. Realizez abia acum, când văd cât
este de iubit Gicu. Chiar și acum, la doi ani și trei luni de când
ne-a lăsat, zilnic trece lumea pe la el pe la mormânt… Iar altă
dovadă este și acest premiu, lumea nu-l uită, iar el a rămas în
inimile tuturor… Chiar și puștii, cei tineri, află despre Gicu de
la părinții lor și-l admiră”, povestește văduva lui Dobrin.

Îi duce
visul mai departe

La mai bine de doi ani de la dispariția fostului mare fotbalist,
Gica Dobrin se ocupă în continuare de școala de fotbal fondată de
acesta și, cu toate greutățile crizei, duce planul mai departe.
„Era visul lui. Asta mi-a și spus, în ultimele zile de viață, să am
grijă de școală. De asta nu am vândut-o, pentru că ar fi devenit o
afacere, și nu vreau asta. Nu ne ajută mai nimeni, este susținută
doar din banii familiei. A mai trecut odată Mircea Sandu pe aici și
ne-au spus și șefii de la Consiliul Județean că ne sunt alături,
dar mie nu-mi place să întind mâna, mă descurc așa cum pot”,
continuă Gica.

41 de ani
de căsnicie

Femeia este și acum îndurerată, de parcă Dobrin ar fi dispărut
ieri. Merge zilnic la el la mormânt. „Am fost căsătoriți timp de 41
de ani și două zile. A murit la două zile după aniversarea noastră
de 41 de ani de căsnicie. Dar îl simt și acum, tot timpul, cu mine.
La cimitir, lumea care trece pe la rude trece apoi și pe la Gicu,
să aducă un omagiu. A fost tare respectat, iar acum eu fac tot ce
pot să continui visul lui, cu școala”, mai spune doamna
Dobrin.

Caută un partener pentru școală
Deși nu a acceptat să vândă școala de fotbal, Gica Dobrin spune că
un partener ar fi o soluție de mare ajutor. Acum mai sunt angajați
doar trei antrenori, care lucrează cu 70 de copii. Sunt slabe
speranțe să ai primească ceva bani pe jucătorii cedați deja la FC
Argeș. Speră doar ca, din copiii actuali, cât mai mulți să fie
remarcați de scouteri și să ajungă la cluburi mari.


VEZI AICI
Superlativele anului 2009, în viziunea cititorilor
ProSport

Publicat: 09 01. 2010, 10:43
Actualizat: 09 01. 2010, 11:20