Civilizați cu forța!
Fair-play sau săraci! Fotbaliștii din România vor plăti amenzi usturătoare din acest sezon dacă nu-și vor aplauda adversarii la sfârșitul fiecărei partide oficiale.
Doi italieni l-au inspirat pe Mircea Sandu, care a propus Comitetului Executiv al FRF ca aplaudarea adversarilor când merg la vestiare după meci să fie obligatorie. Președintele FRF a fost impresionat de gestul lui Cesare Prandelli, antrenorul Fiorentinei, și al stelistului Cristiano Bergodi, care au reușit să-și convingă jucătorii să-și aplaude adversarii. Gestul vine din rugby, unde este numit “gardă de onoare.”
“Sincer, am fost impresionat atunci când Cesare Prandelli a făcut acest lucru la Fiorentina. E un gest extraordinar de frumos. La fel mi-a plăcut ce a făcut Bergodi la Steaua. Ideea e mai veche, a fost adusă în discuție încă de acum doi ani de Michel Platini, care a impus-o la finalele de cupe europene”, a declarat pentru ProSport președintele FRF, care spune că nu doar jucătorii din Liga 1 trebuie să se supună noilor regului: “Va fi obligatoriu la toate ligile de fotbal din România, poate așa le vom atrage atenția și spectatorilor care mai fac scandal.”
Amenzi de până la jumătate de miliard!
Comitetul Executiv al FRF a aprobat ieri propunerea lui Mircea Sandu și a fost inclusă în Regulamentului Disciplinar al federației. Conform noului articol “jucătorii echipei gazdă sunt obligați ca, la sfârșitul jocului, după fluierul final al arbitrului, să se așeze pe două linii lângă intrarea în tunelul de acces la vestiare (în dreapta și în stânga acesteia) și să aplaude prestația adversarului”.
FRF a anunțat ieri că arbitrii trebuie să verifice dacă echipele se conformează și că amenzile pentru cei care refuză noua practică vor fi usturătoare, de până la jumătate de miliard de lei vechi: “Nerespectarea dispozițiilor constituie abatere disciplinară și se sancționează cu penalitate sportivă între 5.000 și 50.000 lei”.
La spanioli e pentru campioni
Cele mai faimoase gesturi de asemenea gen au apărut în Spania, acolo unde echipa care câștigă campionatul înainte de ultima etapă intră pe teren în aplauzele adversarilor. Deși regulamentul nu o impune, echipele din Primera Division nu fac excepții. Dovadă stă gestul jucătorilor Barcelonei, care n-au ezitat să-i aplaude pe jucătorii lui Real Madrid la meciul direct din returul sezonului 2007-2008, când madrilenii erau matematic campioni.
Bază de 5 milioane de euro
Tot ieri, Comitetul Executiv al FRF a aprobat contractual de asociere între federație și Consiliul Local Buftea, unde va fi construită o bază de pregătire pentru echipele naționale de fotbal. Centrul de pregătire va avea trei terenuri și un stadion de 800 de locuri, urmând să se întindă pe 4,77 hectare. FRF va investi în noua bază cinci milioane de euro.
Meciuri oprite pentru rasism
Din etapa a 3-a a Ligii 1, programată între 14 și 16 august, comportamentul rasist al suporterilor ar putea duce la oprirea meciurilor. FRF a decis ieri meciurile să fie oprite de la primele scandări rasiste care pe stadion. Partida se poate relua după ce organizatorii cer fanilor să se oprească, dar se va suspenda din nou, de această dată pentru 10 minute, dacă spectatorii continuă comportamentul rasist. În cazul în care după pauza de 10 minute
Â