Claudio Gentile, premiat de Ilie Balaci!** Amintirile celui care l-a „învățat” pe Maradona că „fotbalul nu e pentru balerine”:

Claudio Gentile, fundașul legendar al naționalei Italiei de la Campionatul Mondial din 1982, a primit ieri seară, la București, trofeul Maestrelli, distincție acordată anual celor mai importante personalități din fotbalul italian.

Premiul ce poartă numele lui Tommaso Maestrelli, tehnicianul sub comanda căruia Lazio a câștigat primul titlu din istoria sa, i-a fost înmânat fostului fotbalist italian de Ilie Balaci. Cei doi mari jucători s-au întâlnit astfel după 30 de ani, mai exact de la celebrul meci România – Italia, jucat în 1983 pe fostul stadion „Lia Manoliu”, pe care tricolorii l-au câștigat cu 1-0.

„30 de ani înseamnă foarte mult și mi-e greu să vorbesc, dar sunt onorat că am putut să evoluez împotriva unui jucător precum Claudio Gentile„, a spus Balaci, al cărui adversar direct în acea partidă a fost chiar temutul fundaș dreapta italian. La evenimentul care a avut loc într-un local din București deținut de Gino Iorgulescu, fostul președinte al lui FC Național, au mai fost prezenți Ioan Andone și Ilie Năstase. 

Coșmarul lui Maradona

Cel mai important moment din cariera lui Claudio Gentile este legat de un meci cu Argentina, de la CM din 1982. Atunci, fundașul născut în Libia, la Tripoli, a avut dificila sarcină de a-l marca pe cel mai valoros fotbalist al lumii în acel moment și, poate, chiar din istoria fotbalului, Diego Armando Maradona. „Când cineva se gândește la mine, automat se duce cu gândul la acel meci. Dacă lucrurile nu ieșeau bine pentru noi, acum nu mai eram erou, ci se vorbea în termeni mai puțini plăcuți despre mine„, a comentat, amuzat, italianul. Evoluția sa din acel meci a fost însă una memorabilă: l-a marcat fără greșeală pe decarul argentinian, iar la finalul meciului i-a servit sud-americanului o replică rămasă în istorie: „Fotbalul nu e pentru balerine!„. 

„Nu s-a făcut nimic pentru a opri corupția”

Gentile a comentat și statutul pe care jucătorii români îi au în Italia, preferatul său fiind Radu Ștefan, fundașul stânga de la Lazio: „El a demonstrat că are calitate și că Lazio a făcut o investiție bună atunci când l-a cumpărat. Chivu, din păcate, a avut mult de suferit din cauza accidentărilor”. Fără să se ferească, fostul fundaș dreapta al Italiei a dezbătut și cel mai delicat subiect al fotbalului din țara sa natală, scandalul pariurilor în care au fost implicate numeroase cluburi din Serie A: „Noi am mai avut un scandal de corupție și nimeni nu a făcut nimic, nu s-a luat nicio măsură suficient de puternică pentru a-i speria pe oameni să nu mai facă așa ceva. Am o părere foarte proastă despre acest scandal, sincer să fiu„. 

„Ma bucur că am făcut un meci mai slab împotriva lui Ilie Balaci și nu împotriva lui Maradona sau Zico„,  Claudio Gentile, fost jucător al naționalei Italiei

71 de selecții și un gol are Claudio Gentile în tricoul naționalei Italiei, el fiind și campion mondial în 1982

6 titluri a câștigat Gentile în cei 9 ani petrecuți la Juventus

 

Publicat: 30 01. 2013, 19:08
Actualizat: 30 01. 2013, 19:17