Codul lui nea Gigi**

CTP scrie despre „întruchiparea
adevăratului Romanian Dream: fotbal, Dumnezeu, bani, Maybach,
înjurături, pomeni, totul nemânjit de intelect și așezat sub semnul
miracolului. Nu al muncii”.

Toți liderii postdecembriști ai României s-au sforțat să explice
maselor cum și-au făcut banii, casele, terenurile. Gigi Becali
expediază totul fără complexe, într-o singură propoziție: „Dumnezeu
mi-a dat”. Și culmea este că pentru mulți asta e o îmbogățire cu
just temei. Adrian Năstase măcar a rămas mai pământean, a
deshumat-o pe mătușa Tamara ca să se justifice. Rezultatul: opinia
publică l-a făcut bucăți.

În cazul lui Becali însă, nimic nu contează: nici afacerile cu
MApN, nici schimburile de terenuri, nici vizitele la Parchet.
Averea lui uriașă nu enervează. Explicația fenomenului stă în
înțelegerea atitudinii anticorupție a unei bune părți a populației.
Adrian Năstase a fost pedepsit nu atât pentru că ar fi furat, cât
pentru imaginea lui de hapsân, de îmbuibat care nu dă nimănui
nimic. Furtul nu e neapărat un păcat capital pe aceste plaiuri,
dimpotrivă, există un soi de admirație aproape mistică pentru cei
care înșală statul. A nu împărți prada însă este de neiertat.
Ciordeală să fie, dar să luăm și noi, acesta este codul secret al
eticii și echității României capitaliste. Iată de ce Gigi Becali nu
s-a pierdut în explicații privind proveniența avuției sale și a
dat, în schimb, bani pentru casele inundaților, pentru biserici,
pentru săraci.

Imaginea magnatului din Ghencea împărțind în stânga și în dreapta
șomoioage de euroi din buzunar sau din punga de plastic se poate
dovedi mult mai puternică decât pomenile electorale ale guvernelor,
căci omul simplu gândește așa: ăștia îmi scot ochii cu te miri ce
și mai nimic de la buget, adică tot de la mine, oare cât or fi
furat de se calicesc așa? Pe când Gigi dă din banii lui, e generos,
e omul lui Dumnezeu. După 16 ani de la Revoluție, Becali e pe cale
să realizeze o legendă populistă de forța celei a lui Adrian
Păunescu care „dădea butelii la oameni”. După 1989, conceptele
etice au dispărut aproape complet din formulările oficiale. Codul
eticii și echității socialiste, altruismul, devotamentul, cinstea,
puterea de sacrificiu, toate reperele propagandei comuniste s-au
dezintegrat fără să fie înlocuite cu nimic. Ora de dirigenție a
României a fost scoasă din programă deoarece elevii făceau bășcălie
și fumau în ultima bancă. A rămas un spațiu amoral, al descurcării
cu orice mijloace, al șmecheriei, al succesului ca unic criteriu
moral: ai bani, ai relații, ai merțan, ai vile, ești pe sticlă –
rezultă că ești bun; n-ai nimic din toate astea – ești prost.

Românii nu se mai împart în buni și răi, ci în buni și proști. Răul
a devenit o categorie etică neinteresantă, marginală. Pe acest
teren a înflorit Gigi Becali. Coborârea lui cu elicopterul la
Maglavit, întâmpinat de norod, este întruchiparea adevăratului
Romanian Dream: fotbal, Dumnezeu, bani, Maybach, înjurături,
pomeni, totul nemânjit de intelect și așezat sub semnul
miracolului. Nu al muncii. Gigi Becali nu îi amenință pe români cu
munca grea sau cu pusul burții pe carte dacă va ajunge el
președinte. Atunci tot românul o să prospere, ca popor ales, prin
voia lui Dumnezeu. Eventual, ne vom transforma cu toții în
suporteri cu o leafă bună ai echipei Steaua, iar Ghencea va deveni
un Mall compus din stadion, președinție, catedrală și cârciumi,
unde președintele Becali îl va invita el la șpriț, în amintirea
vremurilor de altădată, pe fostul președinte Băsescu. Nu râdeți.
Multă vreme am crezut că intrarea în Europa va face imposibil acest
tip de coșmar românesc cu rădăcini adânci în pământul patriei. Acum
nu mai cred. M-am înșelat, așa cum m-am înșelat crezând că noile
generații de computere vor arunca în grotesc mizeriile din creierul
omenesc. Pe Internet circulă acum lături și resturi contorsionate
ale umanității ca pe un râu umflat de ploi, iar noi nu vom scăpa de
plastilina unsuroasă din care suntem făcuți nici dacă ne integrăm
în sistemul solar.

A rămas un spațiu amoral, al descurcării cu orice
mijloace, al șmecheriei, al succesului ca unic criteriu moral: ai
bani, ai relații, ai merțan, ai vile, ești pe sticlă – rezultă că
ești bun; n-ai nimic din toate astea – ești
prost
Cristian Tudor Popescu

Furtul nu e neapărat un păcat capital pe aceste
plaiuri, dimpotrivă, există un soi de admirație aproape mistică
pentru cei care înșală statul. A nu împărți prada însă este de
neiertat. Ciordeală să fie, dar să luăm și noi, acesta este codul
secret al eticii și echității României
capitaliste
Cristian Tudor Popescu

Și dacă Steaua ar câștiga UEFA Champions League, oricât de curată
ar fi bucuria suporterilor, strălucirea Stelei va rămâne murdară
câtă vreme Gigi Becali e acolo
Cristian Tudor Popescu, 8 august 2010

Articol apărut în ziarul Gândul pe 13 septembrie
2006, un portret al lui
Gigi Becali care rămâne la fel de
actual.