Colegii și fanii l-au omagiat pe Costică Ștefănescu la „Oblemenco”: „Căpitane, salută-l pe nea Nelu!”

Foștii colegi nu și-au putut ascunde lacrimile

De ieri dimineață a fost pelerinaj la stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, în spatele Peluzei „Cristi Neamțu” fiind arborată imaginea fostului căpitan al Științei. În frunte cu cel care organiza revederile „maximilor”, fostul magaziner „Johnny” Împușcătoiu, foști coechipieri din Craiova Maxima s-au încolonat să-și onoreze căpitanul. Cu o garoafă albastră în mână, au aprins o lumânare pentru memoria lui Costică Ștefănescu.

Singurul care a rostit câteva vorbe a fost colegul său din centrul defensivei, Nicolae Tilihoi: „Eram în Craiova Maxima 16 caractere puternice, dar el avea ceva aparte, ceva care ne-a determinat să-l acceptăm drept căpitanul nostru. Ne mobiliza, ne ținea uniți în vestiar și în afara lui. Eu i-am fost coleg de linie și mă simțeam în mare siguranță alături de el, îi știam valoarea și capacitatea de luptă, spiritul său de lider. Despre un fotbalist și un om ca el nu poți găsi decât cele mai bune cuvinte, a fost un exemplu pentru noi toți”.

Gabi Boldici a sosit ceva mai târziu decât colegii săi, neputându-și reține lacrimile în fața imaginii celui dispărut. După antrenamentul de dimineață, Eric Lincar și-a dus și el jucătorii pentru a cinsti legenda Universității Craiova. Nu au lipsit nici fanii, membri Asociației Suporterilor Olteni afișând și un mesaj pentru regretatul fotbalist: „Căpitane, să-l saluți pe nea Nelu! (n.r. – Ion Oblemenco)”.
 

Publicat: 22 08. 2013, 11:35
Actualizat: 22 08. 2013, 11:36