Familia lui Marian Cozma poate cere despăgubiri din partea ucigașilor acestuia, o decizie în acest sens urmând a fi luată în perioada următoare.
„Familia Cozma poate să ceară daune ucigașilor. Mama fostului handbalist poate cere 25 de milioane de forinți (93.200 de euro), tatăl – aceeași sumă, iar cele două surori ar putea solicita 20 de milioane de forinți (74.600 de euro)”, a spus un avocat din Ungaria, conform cotidianului Blikk.
Petre Cozma, tatăl lui Marian, a declarat că s-a gândit să solicite compensații financiare, însă nu a discutat încă acest subiect.
„Pe 22 mai voi merge în Ungaria și voi vorbi și eu cu acel avocat. M-a abordat în trecut, însă nu am stat prea mult de vorbă pe această temă. Nu am exclus această posibilitate”, a spus Petre Cozma pentru Libertatea.
Handbalistul român a fost înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, la restaurantul Patriota, din orașul Veszprem, în altercație fiind implicați alți doi coechipieri, Zarko Sesum și Ivan Pesic, grav răniți și ei. Handbalistul român în varstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei, care și-a pierdut viața.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER