Decizia lui Gică Popescu de a nu mai candida pe alegerile FRF l-a prins pe picior greșit pe Marin Condescu. Președintele Pandurilor și unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul românesc declara că vrea să-l schimbe pe Sandu, însă acum nu exclude posibilitatea unei noi colaborări cu actualul președinte al Federației.
„Nu poți să obligi un om să facă ceva dincolo de voința lui. Motivul cu devansarea alegerilor stă în picioare pentru că Gică Popescu vroia să pornească niște proiecte în care avea nevoie și de finanțare. Nu a avut timpul necesar să-și pregătească candidatura. Nu am încercat să-l conving să candideze. Toți cei care s-au înscris în cursă au șanse la șefia FRF. Nu am decis încă pe cine vom vota. Ne vom interesa de proiectele tuturor celor care și-au depus candidatura. Nu exclud o eventuală susținere a lui Mircea Sandu. Șansele ca Mircea Sandu să câștige sunt mult mai mari acum”, a spus Marin Condescu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER