Continuă cursa pentru organizarea EURO 2028 și CM 2030! Guvernele României, Serbiei, Bulgariei și Greciei au căzut de acord. VIDEO | Documentul oficial a fost semnat

Sâmbătă s-a semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernele Serbiei, României, Bulgariei și Greciei pentru constituirea Comitetului inițial de organizare, în vederea candidaturilor comune pentru organizarea Campionatului European din 2028 și a Campionatului Mondial din 2030.

Reuniunea a avut loc la Salonic. Din delegația României a făcut parte și președintele FRF, Răzvan Burleanu, însă cel care a semnat documentul a fost Bogdan Matei, Ministrul Tineretului și Sportului.

„Chiar dacă suntem la mijlocul perioadei în care țara mea deține președinția Consiliului Uniunii Europene și avem un program foarte încărcat, România privește cu toată deschiderea acest proiect comun cvadrilateral și arată toată cooperarea pentru avansarea acestuia. Proiectul de a avea o candidatură comună pentru o competiție de o asemenea anvergură este extrem de solicitant și dificil. Dar reprezentăm patru popoare ambițioase și patru țări prietene care, am convingerea, dacă își unesc forțele pot duce la capăt o asemenea misiune.

Mă bucur că l-am avut lângă mine pe președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a prezentat date și cifre foarte interesante și utile. Cu siguranță, cel mai important pas este memorandumul de înțelegere semnat astăzi, prin care cele patru guverne au parafat primul acord scris pe acest proiect. Vă asigur de toată cooperarea din partea țării mele și îmi exprim speranța că vom reuși să formăm o echipă puternică și capabilă să arate lumii că patru țări mici din Balcani pot să fie la același nivel cu alte forțe ale sportului mondial și la capitolul organizare, nu numai ca performanțe”, a declarat Bogdan Matei, în timp ce Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că prima ședință a Comitetului va vea loc între 14 și 15 iunie, la București.

Comitet fără omul cu cea mai bună imagine

Cu două zile înaintea saemnării Acordului, Comitetul de Organizare a rămas fără Gică Popescu, fostul căpitan al Generației de Aur și consilierul onorific al Vioricăi Dăncilă. „Baciul”, al cărui nume important pe plan mondial, ar fi ajutat proiectul, și-a explicat decizia: „Ar fi trebuit, prima dată, să existe acest comitet (n.r. de organizare). Nu a fost niciodată înființat oficial. Au fost doar câteva întâlniri la care am participat și eu. Niciodată la aceste întâlniri n-au fost aceleași persoane. După ultima întâlnire am vorbit cu ministrul și i-am spus că nu vreau să mai particip, pentru că vreau să mă ocup de Euro 2020, plus că am și problemele mele personale.

Eu n-am mai vrut să particip la aceste întâlniri pentru că nu am timp. Pentru mine, cel mai important e turneul final Euro 2020. Nu a fost nicio discuție concretă, au fost doar întâlniri… La ultima trebuia să se semneze un memorandum. Eu cred că, unindu-ne, cele patru țări au capacitatea de a organiza. Este important că ne propunem aceste obiective importante, dar lucrurile sunt complicate. Trebuie să existe o anumite infrastructură care să fie împărțită între țări. Dacă ne vom prezenta, vom avea concurenți importanți. Din ce cunosc, Spania și Portugalia…”, a declarat Gică Popescu.

Aleksander Ceferin, mesaj dur pentru Dăncilă și restul liderilor politici care aspiră la organizarea CM 2030

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, e sceptic cu privire la candidatura comună pe care ar putea să o depună România – Serbia – Grecia și Bulgaria: „Unii politicieni lansează fel și fel de ipoteze, fără să se gândească că în fotbal nu merge la fel ca în politică. Cineva trebuie să le spună liderilor politici că nu depinde numai de ei. Văd diferiți politicieni care vorbesc despre o posibilă organizare a turneului final, dar ei nu se deranjează să discute cu federațiile de fotbal”, a spus recent Ceferin, citat de cotidianul catalan Sport.

Pentru turneul final din 2030 s-au înscris deja țările Uruguay, Argentina și Paraguay, care vor candida de asemenea la comun. În cursă ar mai putea intra, tot la comun, Algeria – Maroc – Tunisia, Coreea de Sud – Coreea de Nord – Japonia – China și Anglia – Scoția – Țara Galilor – Irlanda de Nord – Irlanda.

Până la Cupa Mondială din 2030, România va fi una dintre țările care vor găzdui meciuri la EURO 2020. Arena Națională va găzdui patru partide, pe 14, 18, 22 și 29 iunie 2020. Dacă se califică, naționala României va juca cel puțin două meciuri la București. Stadioanele stabilite pentru antrenamentele echipelor sunt Arcul de Triumf, Ghencea și Giulești. După cum a anunțat Compania Națională de Investiții, proiectele sunt în graficul stabilit, există finanțarea, astfel încât termenul de dare în folosință a celor trei noi stadioane a fost fixat pentru 31 martie 2020.

Publicat: 13 04. 2019, 11:50
Actualizat: 13 04. 2019, 18:18