Continuă problemele pentru Leonard Doroftei: „O lege îți dă dreptate, alta îți dă în cap”. „Moșul”, „sabotat” la Ploiești? „M-au dat afară și nu mă lasă să revin în spațiu”

La 48 de ani, Leonard Doroftei nu are liniște în privința afacerii sale. Fostul pugilist se luptă cu autoritățile locale în privința spațiului de funcționare a pub-ului său din Ploiești. După ce a câștigat un proces cu autoritățile, Doroftei și-ar dorit să revină în fostul spațiu, dar susține că nu îi este permis.

În 2017, Doroftei a fost obligat de autorități să părăsească spațiul în care-și desfășura acitivitate, din cauza riscmului seismic ridicat. „Moșul” s-a mutat cu pub-ul într-un loc lângă stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Totuși, procesul a fost câștigat de Doroftei, dar problemele sunt departe de a fi rezolvate, iar fostul sportiv acuză că este „sabotat” intenționat „Am câștigat procesul, dar nu vor să-mi dea autorizație de funcționare. O lege îți dă dreptate, alta îți dă în cap. Ei m-au închis, eu ce să fac? Am semnat un contract pe 25 de ani și ei m-au dat afară după 11. Dacă tu mă închizi, eu de unde să mai fac plățile? Probabil, o să intru cu firma veche în insolvență. Mă gândesc serios la asta, mai ales că, în urmă cu câțiva ani, mi-au pus poprire la bancă și mi-au luat din cont 100.000 de lei drept taxă pentru clădire! Acum m-au dat afară din ea și nu mă lasă să revin în spațiu, deși am câștigat procesul. Ceilalți locatari stau și acum în imobil, numai eu nu pot reveni în pub-ul în care mi-am investit banii câștigați din box”, a declarat fostul pugilist pentru Libertatea.

Citește și: „Moșul” a scăpat de datorii printr-o „metodă clasică”. Ultima decizie luată de Leonard Doroftei

Cu toate problemele pe care le are în Ploiești, Dotoftei nu se lasă doborât: „Sunt luptător de mic, merg mai departe cu toate pânzele sus. Asta chiar dacă ziua de meci e una pierdută pentru afacerea mea, din cauză că locația e înconjurată de garduri și în plus, conform legii, n-am voie să comercializez băuturi alcoolice. În astfel de zile ar trebui să mă scoată de la întreținere. Asta e, nu mor caii când vor câinii„, a mai spus Doroftei.

 

Publicat: 27 02. 2019, 17:22
Actualizat: 27 02. 2019, 17:37