Copii de fotbaliști, victime ale dopajului!**

Copii de fotbaliști, victime ale dopajului!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Opt fotbaliști care au evoluat în naționala Algeriei în anii ’80 au în comun ceva tulburător: toți au copii cu handicap! Ei bănuiesc că aceste probleme sunt cauzate de faptul că li s-ar fi administrat medicamente interzise.

Rachid Hanafi este președintele Comitetului Olimpic Algerian, dar cândva a fost medicul naționalei. Acum, după 30 de ani, recunoaște că au existat „practici” ciudate în anii ’80. „Când antrenorul rus Evgheni Rogov a preluat conducerea tehnică în 1981, nu mi s-a mai permis să văd dosarele medicale ale jucătorilor. Dacă privești per ansamblu, observi că majoritatea copiilor jucătorilor se confruntă cu probleme mentale. Am bănuit că încerca să facă teste suspecte și am decis să înaintez un raport detaliat la centrul de medicină și la minister. Însă mi s-a spus să nu mă bag în munca echipei din Rusia, așa că am demisionat și am plecat. Nu știu dacă antrenorii le-au dat droguri sau dacă acestea au afectat viața copiilor, dar rușii erau cunoscuți pentru comportamentul suspicios”.

Rogov nu mai trăiește, dar atunci a condus Algeria spre faimoasa victorie în fața Germaniei Federale la CM din 1982. Aleksandr Tabarciuk era medicul echipei, iar după primele dezvăluiri, el a dezmințit categoric administarea de produse interzise. Nimeni nu poate certifica o legătură directă, dar oamenii vor răspunsuri.

Fiica lui Chaib a murit la 18 ani!

„Ne-am hotărât să facem public acest caz deoarece am descoperit că sunt nu mai puțin de opt foști internaționali care au copii cu handicap. Avem mari îndoieli în privința efectului medicamentelor pe care le ingeram în stagiile de pregătire. Fiicele mele au avut distrofie musculară de când s-au născut”, a declarat Mohamed Chaib, tatăl a trei fiice cu dizabilități.

Una dintre fiicele lui Chaib a murit în 2005, la vârsta de 18 ani. „Eu și soția mea am efectuat o serie de examene medicale, care nu au relevat ceva anormal. Nu am luat niciodată medicamente – desigur dacă nu mi-au fost date fără să știu. În urmă cu mai mulți ani, m-am întâlnit cu foști colegi și am descoperit că suntem în aceeași situație: eu, Kaci Saïd (o fată), Larbes (un fiu), Menad (trei băieți). Toți am jucat în același timp, așa că încercăm să aflăm despre ce este vorba”.

Fiul lui Larbes, Bilas, are 12 ani: „Când s-a născut am spus: «Asta ne este soarta, trebuie s-o acceptăm». Niciun moment nu m-am gândit la altceva până nu m-am întâlnit cu ceilalți”.

Un alt jucător care vrea răspunsuri este Mohamed Kaci Saïd: „Cred în destin, dar să ne confruntăm cu aceleași probleme este ciudat. Am avut un șoc atunci când s-a născut fiica mea. Unii oameni s-au gândit că handicapul ar putea fi cauzat de o uniune între rude, dar eu sunt algerian și soția mea este de origine turcă, nu exista nicio legătură de rudenie între noi. Există oare cineva care vrea bani și faimă în locul unor copii sănătoși? Nu cred!”, a afirmat Said.

Absența unei regiuni din creier!

Fostul jucător Djamel Menad spune că boala fetiței lui se caracterizează prin absența unei regiuni din creier: „Fiica mea s-a născut cu un handicap sever: agenezie de corp calos – o boală ce se caracterizează prin absența parțială sau totală a unei regiuni din creier. De când am descoperit că nu sunt singurul în această situație, am început să îmi pun întrebări”.

Căpitanul Algeriei nu crede în această variantă

Sunt și voci care nu cred în varianta dopajului. „Este posibil ca administrarea de droguri să cauzeze mutații în ADN și astfel să apară copii cu dizabilități. Dar este puțin probabil să se fi întâmplat așa ceva, nu prea știu substanțe pentru îmbunătățirea performanței care să ducă la astfel de probleme”, susține profesorul Richard Sharpe, de la Medical Research Council Human Reproductive Sciences Unit din Scoția.

Căpitanul Algeriei de la Cupa Mondială din 1982, Ali Fergani, nu este de acord cu varianta avansată de foștii săi colegi. „Această ipoteză este departe de adevăr”.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×