Deși este tânăr, Corneliu Porumboiu a câștigat o mulțime de premii cinematografice.
Între anii 1999 și 2003, a urmat cursurile de regie de film de la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Corneliu a debutat cu „Graffiti”, în anul 2000, după care semnează „Love Story”, 2001, „Post telefonic suspendat temporar”, apoi „Pe aripile vinului”, ambele în 2002, „Călătorie în oraș”, 2003, și „Visul lui Liviu”, 2003, toate scurt-metraje de ficțiune în sistemul 35 mm, sistem cu care, până în prezent, se confruntă și se verifică orice talent în domeniul artei cinematografice.
În anul 2006 a câștigat premiul Caméra d’Or la Cannes și trofeul „Transilvania” la TIFF 2006 pentru filmul ”A fost sau n-a fost?”. În 2007, în cadrul galei Premiilor Gopo, a obținut premiul Gopo pentru cea mai bună regie pentru filmul „A fost sau n-a fost?”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER