Cu 40 de selecții în naționala nordică, 4 titluri de campion cu Rosenborg, fostul jucător are propria casă de producție în prezent, iar în ultimii ani a mixat alături de artiști precum Calvin Harris și David Guetta. „Urmăresc galele Superkombat și e un concept care îmi place. Abia aștept să vin la București”, a spus Solli, care imediat după gala Superkombat va fi prezent și la Bamboo Club din București, acolo unde are loc și petrecerea oficială Superkombat.
Finala Superkombat de sâmbătă seară va aniversa 6 ani de Eurosport pentru circuitul condus de Eduard Irimia, promotorul urmând să anunțe oficial cu această ocazie și intrarea pe piața americană cu partener una dintre cele mai mari platforme de televiziune în prime time.„Aceasta gală va fi ultima transmisă de Eurosport, urmând ca de anul viitor să intrăm individual pe fiecare țară cu câte o companie, dar avem un proiect îndrăzneț și peste Ocean”, a declarat Irimia.
„Bodyguardul lui Tyson” Vali Bordianu, „Uraganul” Spetcu, urmașul lui Moroșanu, Sebastian Cozmâncă, ciobanul din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase, Amansio Paraschiv, dar și primele produse ale Academiei Superkombat, Adelin Mihăilă, Eduard Chelariu și Răzvan Țîru, se numără printre românii care urcă în ring sâmbătă. În total, vor avea loc 13 meciuri internaționale, dintre care 12 pe reguli K-1 și unul de MMA, urmând să fie puse în joc 3 titluri mondiale.
Finala Superkombat de la Sala Polivalentă va începe sâmbătă, de la ora 20:00, iar biletele costă între 30 și 50 de lei. Acestea pot fi achiziționate de pe Eventim, dar și din orice magazin Orange, Germanos, Vodafone sau Domo, iar sâmbătă, de la casele Sălii Polivalente.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER